Trump Jr. susține că președintele SUA nu a știut de întâlnirea sa cu avocatul rus

Publicat: 10 07. 2017, 07:39

Trump jr. a afirmat că s-a întâlnit cu un avocat rus ce avea legături cu Kremlinul la câteva zile după ce tatăl său a obținut nominalizarea Republicanilor pentru funcția de președinte al SUA. El a participat la această întâlnire pentru că i s-au promis informații compromițătoare despre Hillary Clinton menite să îl ajute pe candidatul Donald Trump. Duminică, fiul cel mare al lui Trump, a precizat că tatăl său nu a știut de această întâlnire.

„Afirmațiile avocatului rus erau vagi, ambigue și lipsite de sens. Nu au fost furnizate informații folositoare. Devenise foarte repede clar că ea nu avea nicio informație importantă. Tatăl meu nu a știut de această întâlnire”, a afirmat Trump Jr..

Trump Jr. a confirmat, sâmbătă, participarea sa „la o scurtă întrevedere introductivă”, la care, la solicitarea sa au luat parte de asemenea și ginerele președintelui, Jared Kushner, dar și Paul Manafort, fostul șef al echipei de campanie a lui Donald Trump.

„Am fost rugat să particip la întâlnire de către o cunoștință, dar nu mi s-a spus în prealabil numele persoanei pe care o voi întâlni”, a adăugat acesta.

„Am discutat înainte de toate despre un program de adopție a copiilor ruși care era în funcțiune și extrem de popular în rândul familiilor amricane cu ani în urmă și a fost încheiat de Guvernul rus, dar nu era o chestiune de campanie și nu a avut niciun rezultat”, a declarat fiul cel mare al lui Donald Trump.

Întrevederea dintre avocatul rus Natalia Veselnitskaya și cei trei apropiați ai lui Trump a fost făcută publică la o zi după ce președintele american s-a întâlnit pentru prima dată în Germania cu omologul său rus. Întâlnirea ar fi avut loc la Trump Tower.

„Întâlnirea a durat între 20 și 30 de minute. Ulterior, cunoștința care a organizat-o mi-a cerut scuze pentru că mi-a irosit timpul”, a adăugat Trump jr..