Trump l-a demis pe șeful FBI. Motivele deciziei cu efect imediat

Publicat: 10 05. 2017, 09:58

James Comey, directorul Biroului Federal de Investigații din SUA, a fost demis marți seară de președintele Donald Trump, a comunicat Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Potrivit unor surse oficiale, Departamentul Justiției a stabilit că James Comey a gestionat inadecvat investigația în cazul serverului de mail privat utilizat de Hillary Clinton în calitatea de secretar de Stat american.

„Președintele a acceptat recomandarea procurorului general și adjunctului procurorului general în sensul demiterii directorului Biroului Federal de Investigații. James Comey a fost înștiințat cu puțin timp în urmă. Măsura demiterii are efect imediat”, a afirmat Sean Spicer.

Potrivit unor oficiali de la Departamentul Justiției, James Comey a fost destituit pentru că ar fi încălcat principii și proceduri judiciare dezvăluind public detalii despre investigația care o viza pe Hillary Clinton. În urmă cu câteva zile, Donald Trump l-a acuzat public pe James Comey că i-a permis lui Hillary Clinton, candidatul democrat în scrutinul prezidențial din 2016, „multe lucruri rele” atunci când a stabilit că nu trebuia inculpată.

James Comey a fost lăudat de Donald Trump la sfârșitul lunii octombrie 2016 când FBI a dispus o nouă investigație în cazul emailurilor utilizate de Hillary Clinton în calitatea de secretar de Stat. Hillary Clinton susține că a pierdut scrutinul prezidențial din cauza anchetei FBI.

Însă, potrivit unor surse citate de cotidianul The Washington Post, James Comey a fost demis în contextul în care el coordona o investigație care vizează apropiați ai lui Donald Trump suspectați că au avut contacte cu Rusia privind ingerințele în scrutinul prezidențial desfășurat în 2016 în Statele Unite. Această anchetă a fost inițiată în mod tacit în iulie 2016 și este subiectul unor dezbateri internse la Washington. Nu este clar cum va fi afectată investigația de măsura demiterii lui James Comey.

În cursul zilei de marți, FBI a transmis Congresului că James Comey ar fi oferit, în cursul audierilor, date inexacte despre ancheta în cazul lui Hillary Clinton. Săptămâna trecută, James Comey a fost audiat în Comisia Juridică a Senatului SUA, el oferind detalii despre emailurile pe care Huma Abedin, o consilieră a lui Hillary Clinton, i le trimitea soțului ei, Anthony Weiner. Comey a afirmat la audieri că Huma Abedin părea să aibă „obiceiul de a-i transfera emailuri” soțului ei, Anthony Weiner, probabil pentru a i le scoate la imprimantă. Directorul FBI a subliniat că au fost trimise „sute, chiar mii de emailuri, unele conținând informații clasificate”, justificând astfel necesitatea lansării unei noi investigații pe 28 octombrie 2016, înaintea scrutinului prezidențial din 8 noiembrie.

Însă se pare că declarațiile făcute la audieri de James Comey au fost inexacte. Surse citate de site-ul ProPublica și de ziarul The Washington Post au afirmat că Huma Abedin i-a trimis doar câteva emailuri soțului ei, astfel că nu făcea acest lucru frecvent, așa cum a spus James Comey.

Însă demiterea lui James Comey ridică semne de întrebare în legătură cu stadiul anchetei privind legăturile între apropiați ai lui Donald Trump și Administrația de la Moscova. Pe 20 martie, James Comey anunța că Biroul Federal de Investigații efectuează o anchetă în cazul presupuselor legături între echipa de campanie a lui Donald Trump, devenit președinte al SUA, și oficiali ruși. „Acest lucru include investigarea caracterului legăturilor între persoane asociate campaniei lui Donald Trump și Administrația Rusiei și dacă a existat vreo coordonare între campanie și eforturile Rusiei”, afirma James Comey, în martie, în cursul audierilor în Comisia pentru Informații a Camerei Reprezentanților. Michael Flynn a demisionat în februarie din funcția de consilier prezidențial pentru Siguranță Națională după ce au apărut informații că ar fi comunicat cu oficiali din Rusia în campania electorală. La rândul său, Jess Sessions, secretarul american al Justiției, este acuzat că ar fi comunicat cu oficiali ruși.

Procuror General: credibilitatea FBI au fost afectate serios de acțiunile directorului James Comey

Procurorul general adjunct al Statelor Unite, Rod J. Rosenstein, a declarat miercuri că reputația și credibilitatea FBI au fost afectate serios de acțiunile directorului James Comey, în condițiile în care președintele SUA, Donald Trump, l-a demis pe Comey, notează site-ul Washington Post.

Procurorul general adjunct a pus demiterea lui Comey pe seama gestionării în mod inadecvat a investigației în cazul serverului privat de e-mail utilizat de Hillary Clinton, în calitatea de secretar de Stat american.

„Reputația și credibilitatea FBI au fost prejudiciate în mod substanțial, iar situația a afectat întregul Departament de Justiție. Nu pot apăra modul în care directorul Comey a gestionat rezolvarea anchetei cu privire la e-mailurile secretarului de Stat Clinton și nu înțeleg refuzul lui de a accepta judecata aproape universală că a greșit în acest caz. Aproape toată lumea este de acord că directorul a făcut greșeli majore; este unul dintre puținele lucruri care unește oamenii cu diverse perspective”, a spus Rosenstein.