Trump, la G7: „Dacă nu făceam înțelegere cu Iranul, războiul ar mai fi durat încă 2 ani. Nu s-ar mai fi redeschis niciodată strâmtoarea Ormuz”

Publicat: 17 06. 2026, 19:33
Actualizat: 17 06. 2026, 20:16

În conferința de presă din cadrul summitului G7 de la Evian, Donald Trump a făcut declarații pentru a justifica acordul de pace încheiat cu Iran. Președintele american i-a mulțumit public omologului său francez, Emmanuel Macron, și Primei Doamne a Franței, Brigitte Macron, pentru găzduirea summitului.  

Președintele a criticat adversarii politici și presa liberală din SUA  pentru că susțin că înțelegerea cu Teheranul ar fi fost „costisitoare”.

„Dacă Iranul ar ridica steagul alb al capitulării și ar fi spus „Slavă lui Allah, Donald Trump este cel mai mare președinte din toate timpurile”, NYT și CNN ar fi spus că „Iranul a avut o mare victorie”.

Trump: „Fără acord, războiul ar fi durat încă 2 ani”

Trump spune că acordul cu Iranul este un succes, pentru că a oprit programul iranian de înarmare nucleară. Întrebat de un reporter dacă va participa la ceremonia semnării acordului, președintele a spus că ar putea să o facă.

„Puteam să venim în vremuri mai bune. Duminică, am încheiat acordul de pace cu Iran. Am realizat tot ce ne-am propus, Am încheiat conflictul, am prevenit Iranul să obțină arma nucleară și am redeschis strâmtoarea Ormuz”, a declarat Trump.

De asemenea, președintele susține că SUA nu și-ar fi permis să prelungească conflictul din cauza impactului pe care l-ar fi avut asupra economiei globale. Trump a spus că situația ar fi fost comparabilă cu cea a Marii Depresiuni din 1929.

„Duminică, am ajuns la un acord cu Iranul prin care am realizat tot ce ne-am propus – și chiar mai mult decât ne-am dorit. Dacă n-am fi făcut înțelegerea, am fi lansat mult mai multe bombe pentru încă 2-4 săptămâni sau chiar pentru 2 ani. Strâmtoarea Ormuz nu ar mai fi fost niciodată redeschisă. Situația economică ar fi fost mai catastrofală ca niciodată, exceptând poate anul 1929.  Liderii lumii , aliații, liderii G7,  inclusiv Modi, sunt entuziasmați că am făcut înțelegerea, fiecare dintre ei. Nu e nicio națiune care a venit la noi și ne-a spus „vă rugăm, continuați să bombardați în continuare” – asta au spus-o oamenii PROȘTI. ”, a argumentat președintele.

Trump a vorbit și despre uciderea generalului iranian Qasem Soleimani în 2020, considerată acum primul act de război al SUA împotriva regimului islamic de la Teheran. El a vorbit despre capacitatea de producție petrolieră și programul nuclear al Iranului. Președintele a făcut și o referire la criza apei potabile pe care iranienii o traversează. El a spus că ar fi putut să le distrugă programul de desalinizare.

„Dacă nu-l ucideam pe generalul Soleimani, n-am mai fi vorbit acum despre acest acord, pentru că el era un geniu malefic. Nu-l vor putea înlocui niciodată. Noii lideri din Iran sunt deștepți, foarte deștepți. Sunt mai puțin radicalizați. Cred că ei chiar își iubesc țara. Asta este bine. Iranienii au o cultură primitivă, dar una genuală. Sunt oameni deștepți, foarte buni negociatori. Iranul este a treia țară cu cea mai mare rezervă petrolieră din lume. La ce naiba le trebuie energia nucleară? Aveau un program de desalinizare  Puteam să-l distrug în 5 minute, a continuat președintele.

„Oamenii chiar voiau ca eu să bombardez podurile. Deja am făcut asta, știți, am bombardat cel mai mare pod, echivalentul podului George Washington în Iran. Dacă nu onorează acordul – memorandumul înțelegerii, ne vom întoarce și îi vom bombarda până îl vor onora. Este uimitor ce pot să facă bombele. Este un memorandum al înțelegrii. Dacă nu este finalizat în 60 de zile, vom reveni să bombardăm. Nu le vom permite niciodată să aibă arma nucleară. Acordul încheiat cu Iran duminică va fi semnat probabil mâine, în ziua următoare. Blocada a avut un impact mai mare decât bombardamentele aeriene. Aș fi permis a 91 de milioane de iranieni să înfometeze?  ”. 

Trump, despre liderii lumii

Trump și-a lăudat și aliații din regiunea Golfului Persic.

Lucrăm în paralel cu națiunile din Golf pe probleme non-nucleare, precum rachetele balistice. Muhammad din Emiratele Arabe Unite este un războinic incredibil. A lansat bombe săptămâna trecută. Mă întrebasem săptămâna trecută cine lansase aceste bombe ….au fost Emiratele. Este un bun luptător.  Am vorbit cu prințul încoronat al Arabiei Saudite de nenumărate ori. Le-am folosit aeroporturile. ”

Președintele a vorbit despre China și Rusia în termeni laudativi pentru că ar fi avut poziție neutră pe toată durata conflictului SUA-Iran:

„Vreau să-i mulțumesc Chinei, președintelui Xi. M-am întâlnit cu el, care a rămas neutru, total neutru, și am apreciat. Și vreau să-i mulțumesc și lui Vladimir Putin, că a fost foarte neutru.”

Trump l-a lăudat și pe președintele Siriei, Ahmed al-Sharaa:

„Domnul din Siria, care este acum președintele, a făcut o treabă extraordinară, a pus laolaltă această țară într-un an și jumătate. Mi-au spus unii: „Nu-i puneți acolo președinte, vă rog, este din Al-Qaeda,  este un om foarte violent”.Am spus: „Ei bine, știu un lucru, un cercetaș nu va rezista”.Și de fapt a făcut o treabă foarte bună, i-ar plăcea să colaboreze, știți, Hezbollah este dușmanul lui”. 

În privința Afganistanului, Trumo a răspuns:

„Afganistanul ne pupă în fund”. 

Președintele a solicitat Rusiei și Ucrainei să încheie războiul care durează de peste 4 ani.

„Ambele tabere pierd o grămadă de soldați. Rusia a pierdut mai mulți, pentur că sunt în ofensivă, și când ești într-un război ofensiv, pierzi mai mulți. Cred că ambele vor ceva.”

Trump, despre situația economică

Președintele a insistat să spună că economia Americii a rămas neafectată de conflictul cu Iran, care a durat 3 luni. El și-a întrebat șeful Trezoreriei, Scott Bessent:

„Scott, este piața bursieră mai sclipitoare decât tine?”

„Nu, domnule”, i-a răspuns șeful Trezoreriei SUA.

„Asta e o declarație teribilă”, a glumit președintele.

„Nu vreau să văd o catastrofă economică. Dacă ați fi continuat, asta s-ar fi întâmplat. De fiecare dată când am vorbit despre pace, piața bursieră și-a revenit. Piața bursieră este mai sclipitoare decât oricine de aici, inclusiv decât oamenii de pe acest podium – inclusiv eu. Piața bursieră este chiar sclipitoare.”, a spus Trump.

Președintele a spus că nu-și dorește să ajungă în istorie ca Herbert Hoover, președintele republican care a condus  SUA între 1929 și 1933.

„I-am studiat pe președinții americani din trecut. Și pe cei buni și pe cei răi. Am avut recent președinți răi. Președintele care nu am vrut să devin a fost marele Herbert Hoover. Nu am vrut asta.”

În mandatul acestui președinte, al cărui nume îl poartă marele baraj situat la intersecția dintre Arizona și Nevada, a izbucnit Marea Depresiune Mondială. Trump îi admiră mai degrabă pe președinții republicani William McKinley,  care a redenumit muntele Denali în onoarea sa, și pe Ronald Reagan, al cărui program electoral „Let’s Make America Great Again”.


Sursa Foto: White House