Trump, o nouă declarație controversată: „Agenții lui Hillary ar trebui dezarmați, să vedem ce i se întâmplă”

Publicat: 17 09. 2016, 11:29

După ce a acuzat că Hillary Clinton se opune Amendamentului II al Constituției SUA, care garantează dreptul la arme de foc, Donald Trump a declarat: „Agenții Serviciului de protecție Secret Service ar trebui dezarmați imediat. Să le luăm armele pentru a vedea ce i se întâmplă. Ar fi foarte periculos”.

În contextul numeroaselor atacuri cu arme de foc comise în SUA, Hillary Clinton susține limitarea accesului la arme de foc, nu renunțarea totală la acestea, notează cotidianul The New York Times.

Echipa de campanie democrată a interpretat îndemnul lui Donald Trump ca fiind o instigare la comiterea unui act de violență contra lui Hillary Clinton.