Trump scapă de o primă anchetă: O comisie a Camerei Reprezentanților nu a găsit dovezi despre colaborarea lui cu Rusia

Publicat: 27 04. 2018, 20:02

„Chiar dacă membrii Comisiei nu au găsit dovezi că echipa de campanie a lui Donald Trump a avut contacte, s-a coordonat sau a participat la o conspirație cu agenții guvernamentale ruse, investigația a depistat acțiuni neinspirate ale echipelor de campanie ale lui Donald Trump și Hillary Clinton. Spre exemplu, întâlnirea din iunie 2016, în Turnul Trump, între membri ai echipei de campanie a lui Donald Trump și un avocat rus care afirma în mod fals că avea informații compromițătoare despre echipa de campanie a lui Hillary Clinton; această întâlnire demonstrează o acțiune neinspirată”, precizează raportul Comisiei pentru Informații din Camera Reprezentanților.

„De asemenea, Comisia a constatat laudele lansate periodic de echipa lui Trump pentru WikiLeaks și comunicări cu această organizație străină ostilă, aceste acțiuni fiind incompatibile cu interesele de securitate națională ale SUA”, se arată în raport.

Potrivit raportului, și echipa de campanie a lui Hillary Clinton a căutat informații compromițătoare despre Donald Trump la surse ruse.

Biroul Federal pentru Investigații (FBI), Senatul SUA și Camera Reprezentanților anchetează cazul ingerințelor Rusiei în campania electorală și presupuse contacte între apropiați ai președintelui Donald Trump și oficiali ruși, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigațiile. Cel puțin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a președintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – sunt inculpați în investigația din SUA privind ingerințele Rusiei.

Partidul Democrat din Statele Unite a intentat un proces împotriva Rusiei, echipei de campanie electorală a președintelui Donald Trump și site-ului WikiLeaks, denunțând o presupusă conspirație pentru perturbarea scrutinului prezidențial desfășurat în SUA în 2016.