Trump și Putin AU BĂTUT PALMA. Află pe ce subiect SENSIBIL pentru forțele NATO s-au pus de acord cei doi lideri

Publicat: 17 08. 2018, 19:16
Actualizat: 26 03. 2019, 07:35

Cei doi președinți au convenit în principiu că trupele iraniene trebuie să fie retrase din Siria, a declarat un oficial American citat de Bloomberg, care a preferat să rămână anonim. Însă Administrația de la Moscova atrage atenția că obținerea retragerii efectivelor militare iraniene din Siria este o sarcină dificilă, informează agenția americană.

Rusia și Iranul sunt principalii susținători ai Administrației Bashar al-Assad, care se confruntă cu război civil. Statele Unite și alte țări occidentale oferă susținere grupurilor insurgente din Siria. Israelul este preocupat de prezența trupelor iraniene în Siria și a cerut constant retragerea acestora.

Donald Trump și Vladimir Putin au discutat și despre campania militară împotriva rețelei teroriste Stat Islamic, despre disputele privind controlul asupra regiunii Înălțimile Golan și despre situația umanitară din Siria. După întrevederea cu Vladimir Putin, Donald Trump le-a prezentat principalilor consilieri subiectele discutate.

Cei doi lideri nu au ajuns la niciun acord privind prelungirea a două tratate în domeniul armamentului.