Trump susține că afirmațiile defăimătoare la adresa femeilor au doar rol de „divertisment”, insistând că le respectă

Publicat: 06 10. 2016, 15:10
Actualizat: 28 03. 2019, 14:28

„Multe din declarațiile mele au avut ca scop divertismentul, nimeni nu are mai mult respect pentru femei decât mine”, a afirmat Donald Trump într-un interviu acordat postului KSNV-TV.

De-a lungul timpului, Donald Trump a fost acuzat că a făcut numeroase declarații catalogate misogine.

Recent, candidatul republican a avut un schimb de replici cu fosta câștigătoare Miss Universe Alicia M., o susținătoare a democratei Hillary Clinton, numind-o pe tânără „dezgustătoare” și amenințând că va dezvălui o înregistrare video compromițătoare.