Trump, un „ignorant” și „imbecil”. Reacție dură a politicenilor britanici, după o nouă gafă a președintelui SUA. Theresa May, forțată să ia atitudine

Publicat: 20 10. 2017, 23:12

Donald Trump, președintele Statelor Unite, consideră că amplificarea infracționalității în Marea Britanie are legătură cu „răspândirea terorismului islamic radical”. „Tocmai s-a relatat: «Infracționalitatea în Marea Britanie a crescut cu 13% la nivel anual, pe fondul răspândirii terorismului islamic radical». Nu este bine, noi trebuie să menținem America în siguranță!”, a declarat Donald Trump prin Twitter.

Declarațiile liderului Statelor Unite au fost ironizate rapid de presa de la Londra și de politicieni britanici. Presa britanică i-a semnalat președintelui Trump că datele la care face referire sunt doar din Anglia și Țara Galilor, nu din întreaga Mare Britanie, care mai include Scoția și Irlanda de Nord.

Fostul premier David Cameron a catalogat comentariile lui Donald Trump drept „provocatoare, inutile și pur și simplu greșite”.

Deputata laburistă Yvette Cooper, președintele Comisiei parlamentare pentru Afaceri Interne, a declarat: „Infracțiunile generate de ură au crescut în Marea Britanie cu 29%, fiind încurajate, din păcate, de mesaje ignorante de genul acesta transmise prin Twitter. Nu este bine, domnule președinte al SUA”.

Un alt deputat laburist, Wes Streeting, a denunțat declarațiile lui Donald Trump și a ironizat vizita pe care acesta urmează să o efectueze la Londra în 2018: „Doamnă Theresa May, vă rog să îmi spuneți că nu desfășurăm covorul roșu pentru acest imbecil?!”.

Oficiul Național pentru Statistică (ONS) din Marea Britanie a anunțat vineri creșterea infracționalității cu 13% în Anglia și Țara Galilor. Potrivit datelor existente, în ultimele 12 luni s-au înregistrat 5,2 milioane de infracțiuni, în principal atacuri armate, jafuri, agresiuni sexuale și crime. Raportul abia dacă face referire la terorism. Treizeci și cinci de persoane au fost ucise în atentatele comise în 2017 în orașele britanice Londra și Manchester.

„Donald Trump a stabilit în mod eronat o legătură între creșterea infracționalității și «răspândirea terorismului islamic radical» în cea mai recentă răbufnire prin Twitter”, comentează cotidianul The Guardian, amintind că un american, Stephen Paddock, a omorât 58 de persoane și a rănit alte câteva sute în Las Vegas folosind 23 de arme de foc deținute legal și cu care intrase într-un hotel.

Presa americană a relatat recent că Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, a vrut să demisioneze și l-a catalogat pe președintele Donald Trump „imbecil”, în iulie, după o dispută.