Trump vrea să „reseteze” relațiile cu Egiptul: „Vreau să fie clar pentru toată lumea, îi susținem”

Publicat: 04 04. 2017, 10:58
Actualizat: 04 04. 2017, 13:43

„Vreau să fie clar pentru toată lumea, în cazul în care exista vreun dubiu, că îl susținem pe președintele Sisi. A făcut o treabă fantastică într-o situație dificilă. Susținem Egiptul și poporul egiptean”, a declarat Trump cu ocazia vizitei președintelui egiptean la Casa Albă.

Aceasta este prima vizită oficială a lui Sisi în Statele Unite de la alegerea sa în funcția de președinte, în anul 2014. Predecesorul lui Trump, Barack Obama, a suspendat ajutorul american pentru Egipt pentru doi ani, după ce Sisi l-a răsturnat pe președintele Mohamed Mursi în urma unei lovituri de stat militare.

Cei doi șefi de stat și-au exprimat dorința de a colabora în domeniul combaterii militanților islamici și au „căzut de acord asupra necesității recunoașterii naturii pașnice a islamului și musulmanilor din întreaga lume”.

Președintele Trump a indicat că există „unele lucruri” asupra cărora Statele Unite și Egiptul nu sunt de acord, însă nu a făcut nicio declarație publică în legătură cu situația drepturilor omului din Egipt.

Organizațiile umanitare cer eliberarea lui Aya Hijazi, un cetățean american de origine egipteană care lucra la o clinică pentru copii străzii, și care a fost arestat în luna mai 2014.

Hijazi a fost reținut de autoritățile egiptene timp de 33 de luni, cu toate că perioada maximă de detenție preventivă în Egipt este de 24 de luni.