Turcia cere oficial SUA arestarea lui Gulen pentru „comanda” loviturii de stat

Publicat: 13 09. 2016, 14:53

Ministrul Justiției din Turcia a trimis SUA prima solicitare oficială de arestare preventivă pe numele lui Fetullah Gulen, clericul turc exilat în Pennsylvania, acuzându-l oficial de „comanda și controlul” loviturii de stat eșuate, de pe 15 iulie, conform unor surse oficiale citate de agenția de stat Anadolu.

Scrisoarea oficială arată că tentativa de lovitură de stat a fost pusă în aplicare la instrucțiunile clericului Fetullah Gulen, care trăiește în exil, în Pennsylvania, din 1999.

„Această persoană care a ordonat puciul sângeros din 15 iulie 2016 și a comis multe alte infracțiuni este căutată pentru arestare”, mai arată cererea oficială.

Scrisoarea include și mandatul de arestare pe numele lui Gulen, emis de procurorul general de la Ankara.

În august, autoritățile turce au trimis și o cerere oficială de extrădare pe numele lui Gulen, către SUA, el fiind acuzat „că a dus o îndelungată campanie de a răsturna puterea de stat prin infiltrarea instituțiilor turcești, în special a armatei, poliției și sistemului judiciar”, conform Anadolu.

Procurorii turci au solicitat condamnarea lui Fethullah Gulen la două sentințe pe viață și la 1.900 de ani de închisoare, într-o anchetă inițiată în 2015. În acest dosar, Fetullah Gulen este acuzat de constituirea și conducerea unui grup terorist înarmat, finanțarea actelor teroriste, tentativă de modificare a ordinii constituționale, tentativă de lovitură de stat și fraudă.

Ancheta a fost inițiată în septembrie 2015, cu mult înainte de tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016. Dosarul a fost instrumentat de procuratura din Ușak (Turcia) împotriva „organizației teroriste” a lui Fethullah Gulen (FETO). Potrivit acuzațiilor, membrii FETO au avut acces la arhivele statului turc după ce s-au infiltrat în instituțiile oficiale ale statului și în unitățiile serviciilor secrete de-a lungul anilor, vizând preluarea controlului instituțional.