Turcia emite mandat pentru arestarea influentului cleric Fetullah Gulen, adversarul lui Erdogan

Publicat: 19 12. 2014, 16:50

Potrivit AFP, Fethullah Gülen, în vârstă de 73 de ani, este acuzat de „conducerea unei organizații teroriste”.

Influentul cleric musulman, care are o rețea de companii în domeniile bancar, educațional și media, trăiește de 15 ani în exil, în statul american Pennsylvania.

Măsura are un caracter mai degrabă simbolic, dat fiind că Statele Unite au semnalat de mai multe ori refuzul de extrădare a fostului aliat al lui Recep Tayyip Erdogan căzut în dizgrație.

Fethullah Gulen este în conflict deschis cu Recep Tayyip Erdogan de un an, după ce fostul premier devenit președinte l-a acuzat că se află la originea unei anchete de corupție împotriva sa. Regimul Erdogan a inițiat o campanie care vizează companii, în special din domeniul media, care fac parte din sistemul coordonat de Fethulah Gullen.

Vineri, o instanță din Istanbul a dispus eliberarea, după cinci zile, a lui Ekrem Dumanli, directorul cotidianului de opoziție Zaman.

În schimb, Hidayet Karaca, directorul postului tv Samanyolu, a fost pus sub acuzare pentru „apartenență la o organizație teroristă”.