Turcia se înscrie în cursa pentru cucerirea spațiului. Erdogan vrea Luna de pe cer în cel mult doi ani!

Publicat: 10 02. 2021, 12:57
Actualizat: 10 02. 2021, 12:58
Turcia se înscrie în cursa pentru cucerirea spațiului. Erdogan vrea Luna de pe cer în cel mult doi ani! / Sursa FOTO: wikimedia.org

Ambițiile lui Erdogan nu au limite. Președintele Turciei a ordonat ca specialiștii programului spațial să trimită o navă pe Lună în cel mult doi ani! „Prima aselenizare din istoria Turciei se va face cu rachetele noastre hibride naţionale şi autentice, care vor fi lansate pe orbită la sfârşitul anului 2023”, a afirmat Erdogan.

Recep Tayyip Erdogan nu a furnizat mai multe detalii, însă se știe că luna trecută el a discutat cu şeful Tesla şi SpaceX, miliardarul Elon Musk.

Turcia deja a lansat pe orbită un satelit

Din câte se pare, Erdogan și Musk au pus la cale o posibilă cooperare în domeniul tehnologiilor spaţiale.

În cadrul unui eveniment desfăşurat la Ankara, Erdogan a anunţat un program cu 10 obiective strategice, printre care se numără şi trimiterea unui astronaut într-o misiune ştiinţifică în spaţiu. Luna trecută, Turcia a lansat pe orbită, din SUA, satelitul Turksat 5A, în urma unei cooperări cu SpaceX. Satelitul Turksat 5B urmează să fie lansat în al doilea trimestru al lui 2021.

Turcia intenţionează să realizeze obiective strategice în spaţiu în termen de 10 ani, a mai spus Erdogan, adăugând că ţara îşi va ameliora tehnologiile de lansare a sateliţilor şi că va înfiinţa un port spaţial, împreună cu alte ţări aliate. „Picioarele noastre vor fi pe Pământ, iar ochii noştri vor fi în spaţiu. Rădăcinile noastre vor fi pe Pământ, iar crengile noastre vor fi sus în cer”, a mai spus Erdogan.