Turismul din Turcia, cea mai grea lovitură din ultimele două decenii

Publicat: 28 07. 2016, 16:31

Declinul vine după o serie de vești proaste pentru economia turcă, pe măsură ce tensiunile politice și de securitate au erodat încrederea investitorilor străini.

Unii economiști estimează că veniturile din turism, un sector de bază al economiei, ar putea scădea cu 25% în acest an, cu opt miliarde de dolari sub nivelul de anul trecut, respectiv echivalentul a 1% din PIB.

Potrivit datelor oficiale, sosirile turiștilor străini au căzut cu 40% în iunie, la 2,4 milioane de persoane, recordul negativ anterior fiind în mai, când fluxul scăzuse cu 34,7%.

Chiar dacă Ankara și Moscova fac eforturi pentru a reface legăturile, numărul turiștilor ruși din Turcia s-a redus cu 87% în primele șase luni ale anului.