UE a respins oferta Google de închidere a investigației antitrust împotriva companiei

Publicat: 20 12. 2013, 21:24
Actualizat: 19 02. 2016, 09:38

Comisia Europeană a respins cea mai recentă ofertă a Google pentru închiderea investigației antitrust în care compania este acuzată de discriminarea concurenței în rezultatele interogărilor online, iar timpul de rezolvare a disputei este scurt, a declarat comisarul pentru Concurență Joaquin Almunia.

Comisarul a declarat la un post de radio spaniol că oferta Google nu este acceptabilă întrucât nu răspunde îngrijorării că discriminează companiile concurente în rezultatele interogărilor, relatează Bloomberg.

„Mingea este încă în curtea Google. Fără un program scurt, mingea va ajunge la noi și atunci va fi momentul să luăm decizii”, a spus Almunia.

Almunia a încercat în luna mai a anului trecut să ajungă la un acord cu Google, în privința acuzațiilor că aceasta promovează propriile servicii în rezultatele căutărilor, copiază recenziile de călătorii ale companiilor concurente și are contracte care sufocă furnizorii de publicitate rivali.

Cel puțin două oferte de acord propuse de Google au fost respinse din cauza opoziției Microsoft și Expedia.

Un purtător al Google din Bruxelles a declarat că operatorul celui mai utilizat motor de căutare a făcut modificări semnificative pentru a răspunde preocupărilor Comisiei Europene, mărind considerabil vizibilitatea serviciilor concurente și rezolvând alte probleme specifice.

Almunia a arătat că oferta actuală a Google nu elimină posibilele piedici din calea serviciilor rivale de căutare, cum ar fi cele pentru comparații de produse și de prețuri și restaurante.

Un avocat al unui grup de companii care concurează Google, David Wood, a declarat că declarațiile lui Almunia arată că UE ar trebui să renunțe la încercarea de a ajunge la un acord cu Google și să îi trimită o plângere oficială.