UE îl avertizează pe Donald Trump să nu transfere Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Trump l-a sunat, deja, pe Mahmud Abbas

Publicat: 05 12. 2017, 20:00

UPDATE: Donald Trump l-a anunțat pe Mahmud Abbas că va muta ambasada SUA la Ierusalim

Donald Trump, președintele Statelor Unite, l-a anunțat marți seară pe Mahmud Abbas, liderul Autorității Palestiniene, că, în pofida avertismentelor, intenționează să transfere Ambasada SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, o recunoaștere implicită a orașului drept capitală a statului evreu.

Donald Trump l-a informat pe Mahmud Abbas că intenționează să mute sediul Ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim, a transmis marți seară Biroul președintelui Autorității Palestiniene, potrivit site-ului Ynetnews.com.

„Președintele SUA a avut conversații telefonice cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, cu regele Abdullah al Iordaniei și cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas”, a confirmat Casa Albă.

Donald Trump ar urma să facă miercuri un anunț despre Ambasada SUA în Israel.

„Orice acțiune care ar submina eforturile diplomatice” în sensul coexistenței în pace a două state, israelian și palestinian, „trebuie pur și simplu evitată”, a declarat marți Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

Federica Mogherini a făcut aceste declarații după întrevederea pe care a avut-o la Bruxelles cu Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA.

„Trebuie găsită o soluție prin negocieri pentru a stabili statutul Ierusalimului drept viitoare capitală a ambelor state”, a adăugat Federica Mogherini, potrivit cotidianului Le Figaro.

Donald Trump, președintele SUA, intenționează, la îndemnul Guvernului Benjamin Netanyahu, să transfere sediul Ambasadei americane la Ierusalim, recunoscând astfel statutul acestui oraș de capitală a Israelului.