UE intensifică acțiunile în sensul autonomiei strategice /Ursula von der Leyen: Europa își apără interesele, în contextul ”noii realități” geopolitice

Publicat: 27 09. 2023, 16:45

Uniunea Europeană va intensifica acțiunile pentru consolidarea autonomiei, prin construirea de capacități de apărare, prin dezvoltarea pieței unice și a modelului social, în ceea ce Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, consideră a fi adaptarea Europei la ”noua realitate” geopolitică, prin protejarea ”intereselor strategice”.

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, propuneri destinate summitului informal al Consiliului European, programat pe 6 octombrie în Granada, Spania. ”Furnizăm o contribuție pentru dezbaterea liderilor europeni din Granada, privind o abordare orientată spre viitor asupra autonomiei strategice deschise a Uniunii Europene și asupra priorităților politice ale UE în următorii ani. Ținem cont de realizările de până acum și de provocările rămase în acțiunea de a construi o economie mai rezilientă, mai competitivă și mai sustenabilă, pentru protejarea cetățenilor și garantarea bunăstării acestora”, a transmis Comisia Europeană, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu.

Comisia Europeană a formulat ca priorități construirea unei piețe unice mai inovative și mai interconectate, menținerea coeziunii interne, dezvoltarea alianțelor cu partenerii internaționali și construirea capabilităților UE în calitatea de furnizor de securitate pentru propriii cetățeni și la nivel regional. ”Uniunea Europeană trebuie să continue eforturile pentru reducerea riscurilor, pentru consolidarea bazei economice și industriale, protejându-și, în același timp, securitatea economică și modelul social unic”, subliniază Comisia Europeană.

Ursula von der Leyen vrea consolidarea capacităților de protejare a intereselor strategice ale Europei

”Europa a reacționat în mod determinat la mediul geopolitic și economic aflat în schimbare rapidă. Noua realitate necesită consolidarea capabilităților de protejare a intereselor strategice ale Europei și furnizarea de securitate cetățenilor și partenerilor noștri. De la reuniunea desfășurată la Versailles, Uniunea Europeană menține direcția și se transformă într-o economie mai rezilientă, mai competitivă și mai sustenabilă. Vom continua să fim uniți și să aprofundăm relațiile cu partenerii și cu cei care ne împărtășesc preocupările și interesele”, a afirmat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

Strategia Comisiei Europene prevede intensificarea capabilităților de apărare și stimularea păcii durabile în Europa, inclusiv prin menținerea asistenței militare pentru Ucraina, garantarea securității energetice și atenuarea efectelor modificărilor climatice, construirea unei baze economice solide și sustenabile și stimularea investițiilor publice și private.

Foto: Profimedia

Citește și:

Uniunea Europeană va accelera integrarea Ucrainei și Republicii Moldova în rețeaua comunitară de transporturi