UE plănuiește să TRIPLEZE costurile autorizațiilor de călătorie de scurtă durată pentru cetățenii din state terțe

Publicat: 21 07. 2025, 19:27
Actualizat: 21 07. 2025, 19:37
UE plănuiește să tripleze costurile autorizațiilor de călătorie de scurtă durată pentru cetățenii din state terțe

Comisia Europeană a propus creșterea taxei pentru călătorii scutiți de viză care sosesc în Blocul comunitar pentru sejururi scurte, aceasta urmând să ajungă, astfel, de la 7 la 20 de euro, a confirmat un înalt oficial al UE.

Călătoriile scutite de viză vor fi disponibile începând cu ultimul trimestru al anului 2026 prin intermediul „Sistemului european de informații și autorizare pentru călătorii” (ETIAS), în 30 de țări europene (toate statele membre ale UE, cu excepția Irlandei, plus Islanda, Norvegia, Liechtenstein și Elveția).

O autorizație ETIAS este necesară pentru sejururi pe termen scurt (până la 90 de zile) în aceste țări și este necesară pentru cetățenii statelor scutite de viză, cum ar fi Marea Britanie, SUA, Canada, Brazilia sau Australia, arată Euronews.

Uniunea Europeană își propune să obțină mai multe fonduri pentru bugetul propriu

Fondurile obținute din noul sistem de taxe ETIAS vor ajunge în bugetul UE. În prezent, costul pentru sosirea scutită de viză este stabilit la 7 euro pentru solicitanți, cu scutiri pentru cei sub 18 ani sau peste 70 de ani la momentul depunerii cererii. Cu toate acestea, Comisia Europeană dorește acum să tripleze taxa, la 20 de euro, pentru a strânge fonduri suplimentare.

Propunerea face parte din propunerea privind Cadrul Financiar Multianual, bugetul UE, pentru perioada 2028-2034, care prevede o creștere semnificativă a veniturilor generate prin așa-numitele „resurse proprii”, adică taxele colectate la nivelul UE.

Pe lângă cele cinci noi propuneri privind resursele proprii prezentate de Comisie săptămâna trecută, planurile de majorare a taxei ETIAS urmează să genereze 300 de milioane de euro suplimentare pe an, conform estimărilor.

Comisia a prezentat propunerea Consiliului și Parlamentului European, care trebuie să o aprobe, a declarat înaltul funcționar. Spre deosebire de alte resurse proprii, majorarea taxei ETIAS nu necesită aprobarea unanimă a tuturor statelor membre ale UE.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Un val de CANICULĂ lovește săptămâna aceasta Europa. Sunt așteptate temperaturi de aproape 50 de grade Celsius

Peskov, despre eventuale noi sancțiuni impuse de UE Moscovei: „Rusia a devenit oarecum imună la astfel de măsuri”

Sursa foto: Shutterstock