Un al șaselea suspect în cazul atentatelor de la Bruxelles, arestat

Publicat: 09 04. 2016, 18:25
Actualizat: 04 11. 2016, 08:14

Bilal El Makhoukhi a fost condamnat în procesul grupării Sharia4Belgium la Anvers, însă nu se știe deocamdată nimic despre rolul pe care l-a avut acesta.

Vineri seara, Parchetul federal a anunțat că cinci persoane au fost arestate în cursul zilei, în cadrul anchetei privind atentatele de la Paris și Bruxelles, printre acestea aflându-se Mohamed Abrini și Osama Krayem, văzut pe data de 22 martie la metrou în compania lui Khalid El Bakraoui, care s-a detonat în stația Maelbeek.

Sâmbătă după-amiaza, Parchetul federal a confirmat arestarea, tot vineri, a celui de-al șaselea suspect în ancheta privind atentatele de la Bruxelles.