Un al treilea stat din UE nu vrea România în Schengen

Publicat: 14 09. 2017, 21:14

„Pentru moment ne vom opune acestei inițiative. Sunt prea multe îngrijorări cu privire la controalele la frontieră și la corupție”, a spus Rutte, într-un interviu pentru publicația Telegraaf.

Miercuri, Jean-Claude Juncker a declarat, în cadrul discursului anual despre starea Uniunii Europene, că România și Bulgaria trebuie acceptate cât mai rapid în zona Schengen, dar Austria și Germania au și anunțat că cele două state mai au de așteptat.

Premierul olandez a amintit un raport al Uniunii Europene publicat în acest an, potrivit căruia structurile instituționale generale ale Bulgariei pentru combaterea corupției „rămân fragmentate și în mare parte ineficiente”, iar problemele generalizate ale corupției în administrația publică rămân în continuare mari. Corupția din România este încă o „problemă profundă în cadrul societății, cu consecințe atât pentru guvern, cât și pentru economie”, potrivit raportului european.

Dintre cele 28 de state membre UE, Marea Britanie, Irlanda, Cipru, Bulgaria, România și Croația au fost lăsate în afara spațiului Schengen.

Mark Rutte consideră că discursul lui Juncker a fost unul „romantic”, care a conținut „aspecte bune”, dar și idei cu care nu este de acord.

„Sunt mulțumit cu privire la planurile pe termen scurt care vizează comerțul și situația lucrătorilor din Europa de Est. Sunt, de asemenea, mulțumit că [Jean-Claude Juncker] este critic în ceea ce privește bugetul zonei euro și Parlamentul zonei euro. Dar sunt tipul de om care gândește: >”, a spus Rutte.