Un american a stat în închisoare 17 ani, dintr-o condamnare pe viață, pentru o crimă pe care nu a comis-o. Ce au decis procurorii

Publicat: 05 11. 2021, 16:38
Sursa: Mid-Atlantic Innocence Project (MAIP) / NBC

Americanul David Morris a petrecut în închisoare aproape 17 ani, adică aproape vârsta pe care o avea la momentul când a fost condamnat pentru o crimă pe care, conform analizei dovezilor de la dosar, nu a comis-o. El este unul din cele aproape 3.000 de persoane care au fost exonerate în Statele Unite ale Americii.

O instanță din Baltimore, statul Maryland a decis, miercuri, anularea condamnării lui David Morris, în urma revizuiri a dovezilor, potrivit parchetului. Astfel, judecătorul Charles Peters a admis cererea procurorilor de a renunța la condamnarea lui David Morris, după ce organizația Mid-Atlantic Innocence Project (MAIP), care luptă pentru repararea sentințelor incorecte, a adus cazul în fața unei instanțe specializate, Unitatea de integritate a condamnărilor (CIU) din Baltimore. Unitatea a început o nouă anchetă în 2018, constatând în cele din urmă că Morris nu ar fi trebuit să fie condamnat, potrivit parchetului, citat de CNN, preluat de Digi24.

Procurorii și-au cerut scuze

„Acest caz exemplifică natura profund dăunătoare a eșecurilor istorice ale sistemului de justiție penală și datoria noastră ca procurori este de a greșelile din trecut”, a spus procurorul Marilyn Mosby. „În numele statului, permiteți-mi să-mi prezint cele mai sincere scuze domnului Morris și familiei sale pentru trauma care i-a fost provocată din cauza condamnării eronate”.

David Morris avea 18 ani când a fost identificat în locul în care a fost ucis Mustafa Carter, în 2004, fiind arestat de un ofițer de poliție care a fost și unul dintre martorii-cheie în caz. În 2005, el a fost condamnat în 2005 la închisoare pe viață.

Ulterior, ancheta CIU a stabilit că un alt suspect a fost identificat și investigat înaintea lui David Morris, dar acest lucru nu a fost dezvăluit avocaților apărării și nici faptul că ofițerul care l-a arestat avusese abateri.

„Acel ofițer de poliție a fost mai târziu condamnat pentru diverse infracțiuni legate de fraudă, astfel că el nu mai poate fi credibil ca martor în niciun caz”, a spus Zy Richardson, purtător de cuvânt al parchetului.

Mai mult, ancheta CIU a constatat că ADN-ul de pe pantalonii victimei nu era al lui David Morris, iar declarațiile singurului martor erau contradictorii. Ancheta a constatat că „analiza locului crimei, martorilor și circumstanțelor sugerează cu tărie că domnul Morris nu a fost implicat în faptă”, conform procurorilor.

Cât este compensarea pentru anii de închisoare

David Morris este a 11-a persoană condamnată pe care CIU a exonerat-o pentru infracțiuni pe care nu le-a comis, potrivit biroului procurorului statului. În 2019, trei bărbați din Baltimore, care au petrecut fiecare câte 36 de ani în închisoare, au fost eliberați după ce autoritățile au stabilit că au fost condamnați pe nedrept pentru o crimă din 1983.

Mai mult, CNN relata, în iuie, că 2.810 de bărbați și femei care au fost condamnați pe nedrept, conform Registrulului Național al Exonerărilor.

Potrivit sursei citate, compensarea standard pentru cei exonerați – în cele 36 statele care au legi în acest sens – este de cel puțin 50.000 de dolari pentru fiecare an de încarcerare, plus o sumă pentru fiecare an în aștepteptarea executării condamnării la moarte. Nouă state oferă mai mult de 50.000, inclusiv Washington DC, care oferă 200.000 de dolari pentru fiecare an cu privare de libertate.

De exemplu, o instanță federală din Statele Unite a decis că doi frați din Carolina de Nord vor primi despăgubiri în valoare de 75 de milioane de dolari, la câteva decenii după ce au fost condamnați pentru viol și crimă, infracțiuni pe care nu le-au comis.

Conform unui document oficial care prevedeea modificări ale legislației din Maryland privind metodologia de compensare a celor exonerați, suma medie la nivel național a compensărilor, care are la bază venitul anual median al unei gospodării, este de 69.000 de dolari pentru fiecare an de încarcerare.