Un bărbat a fost ZIDIT DE VIU, după ce fosta lui iubită de 64 de ani a plătit MAFIA siciliană să-l omoare

Publicat: 10 03. 2019, 14:49

Victima este Lamaj Astrid, un cetățean albanez în vârstă de 42 de ani dat dispărut, în 2013, de către fratele său, scrie The Guardian.

După șase ani de cercetări, investigații derulate de procurorii anti-mafia din provincia Caltanissetta, în Sicilia, au dus la descoperirea cadavrului.

Corpul omului a fost găsit în luna ianuarie, în timp ce casa în pereții căreia era zidit era în curs de renovare, însă autoritățile au făcut public cazul săptămâna aceasta. Victima ar fi fost zidită de vie în pereții casei.

Cei patru presupuși criminali care au fost restați în Sicilia au legături cu o familie mafiotă puternică din Riesi, Caltanissetta, unde își desfășoară activitățile mafia Cosa Nostra. Aceștia sunt acuzați de crimă și de ascunderea cadavrului. Femeia a încercat să fugă, după ce polițiștii au găsit cadavrul fostului său iubit, dar a fost arestată în aeroportul din Genova.

Femeia, de profesie bijutier, nu a putut accepta să fie părăsită și nu l-a iertat pe bărabat pentru că i-a furat o parte din bijuterii, potrivit anchetatorilor. Se pare că a decis să se răzbune contactând asasinii sicilieni pe care îi cunoștea, aceasta fiind originară din aceeași regiune.

„Femeia a avut contacte importante în mafie”, a declarat un reprezentant al poliției. „Un cap al mafiei ar fi ordonat ulterior crima executată în nordul Italiei.”

Anchetatorii susțin că proprietarul casei, unde a fost găsit cadavrul, pare cu totul străin de faptul comis.

„Actul de zidire a fost o practică foarte comună a mafiei siciliene”, a declarat Salvatore Lupo, profesor de istorie contemporană la Universitatea din Palermo, expert renumit în istoria mafiei Cosa Nostra.

„Este o practică foarte utilizată pentru că dacă cadavrul nu este găsit ancheta nu poate fi derulată”, a adăugat Lupo.

„Câteodată, însă, mafia face astfel incât cadavrele să fie găsite pentru a trimite un mesaj. Dacă victima vorbește despre afacerea lor, cadavrul e găsit cu o piatră în gură. Dacă, în schimb, victima a furat bani sau era considerată lacomă, ucigașii îi pun bancnote pe organele genitale.”

În 2009, scheletul unui bărbat a fost găsit într-o peșteră de la Rocca Busambra, lângă Corleone. Un test ADN și o investigație îndelungată a confirmat cum cadavrul aparținea primarului Placido Rizzotto, ucis de șefii Corleone în 1948. Până în prezent, anchetatorii estimează zeci sau chiar sute de cazuri unde cadavrele victimelor mafiei sunt de negăsit.

Foto: Captură