Un bărbat a ucis patru copii într-o școală din China

Publicat: 26 09. 2014, 07:38
Actualizat: 26 09. 2014, 10:00

Agresorul, căutat activ, a atacat copiii în drum spre școală, în orașul Pingshan din regiunea autonomă Guangxi, a precizat poliția locală pentru agenția de presă China Nouă.

Trei dintre victime au decedat pe loc, iar a patra la sosirea la spital, a precizat sursa citată.

La 1 septembrie, în prima zi de școală, un bărbat a ucis cu o armă albă trei elevi și un învățător la o școală primară din provincia Hubei.

Agresorul, care a rănit mai multe persoane, și-a pus capăt zilelor după acest acces de furie oarbă.

China a fost teatrul și altor atacuri similare comise în școli. În mai, un bărbat a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie opt elevi într-o școală primară din centrul Chinei, rănind grav un copil. În 2010, în cadrul a cinci incidente de același tip, au fost ucise 17 persoane, dintre care 15 copii și peste 80 au fost rănite.

China a fost afectată în ultimii ani de tot mai multe atacuri cu armă albă atribuite de autorități islamiștilor din regiunea Xinjiang.

Statisticile oficiale arată o creștere globală a criminalității în China în ultimii 30 de ani, dar autoritățile subliniază că numărul omuciderilor este inferior celui înregistrat în țările occidentale.