Un chirurg indian a sterilizat 83 de femei în cinci ore. 13 au murit, iar alte zeci sunt internate cu complicații

Publicat: 13 11. 2014, 11:14

R.K. Gupta a fost arestat miercuri seara pentru a fi interogat și urmează să fie prezentat joi după-amiaza la tribunalul statului Chhattisgarh, a anunțat Pawan Deo, șeful poliției din districtul Bilaspur.

Medicul a operat în cinci ore 83 de femei, care au fost indemnizate cu 1.400 de rupii (aproape 20 de euro) în cadrul unui program de sterilizare finanțat de către stat în vederea limitării creșterii populației.

„A fost arestat. Va fi prezentat (joi) după-amiaza la tribunal”, a declarat telefonic polițistul pentru AFP.

Poliția a confiscat echipamentul utilizat în timpul operațiilor, a precizat el, adăugând că poliția suspectează că ar fi fost infectat încă înainte de primele intervenții chirurgicale.

Victimele au început să vomeze și să prezinte o scădere a tensiunii imediat după operație.

Femeile au fost supuse unor sterilizări laparoscopice, un procedeu care se presupune că este mai puțin invaziv. Intervenția constă în blocarea trompelor uterine, de obicei sub o anestezie generală.

Sterilizarea este una dintre metodele cele mai răspândite de planificare familială în India, o țară în care numeroase state organizează operații de sterilizare în masă vizând în general femei din zonele rurale.

În mod teoretic este vorba despre un demers voluntar, însă, potrivit unor ONG-uri, femeile sunt adesea puțin informate și supuse unor presiuni puternice de către angajați guvernamentali locali. Aceste ONG-uri denunță condiții de igienă adesea deplorabile în care sunt efectuate aceste operații.