Un comandant al pușcașilor marini americani A MURIT în Afganistan

Publicat: 24 12. 2012, 08:57
Actualizat: 03 07. 2013, 20:46

Un membru al Navy Seals, forțele speciale ale Marinei americane, a murit în Afganistan după ce a fost rănit într-un incident care nu are legătură cu luptele, a anunțat duminică Departamentul Apărării, citat de AFP.

Comandantul Job W. Price, în vârstă de 42 de ani, orignar din Pottstown în Pennsylvania (est), a decedat sâmbătă „din cauza unei răni care nu are legătură cu luptele, în timp ce era mobilizat pentru operațiuni de stabilizare în provincia Uruzgan”, precizează comunicatul.

Decesul său face obiectul unei anchete, a adăugat Pentagonul.

Potrivit postului de televiziune CNN, care citează un oficial militar sub acoperirea anonimatului, ar putea fi vorba despre o sinucidere.

Comandantul aparține bazei Navy Seals din Virginia Beach (est).

Forțele speciale ale Marinei americane, Navy Seals – acronim de la Sea, Air, Land (apă, aer, pământ) care înseamnă și „focă” -, includ bărbați extrem de bine antrenați și obișnuiți cu misiuni sensibile de la începutul războaielor din Irak și Afganistan.

Această echipă de soldați de elită formată din 2.300 de bărbați a cunoscut gloria găsindu-l și ucigându-l pe cel mai căutat bărbat de pe planetă, liderul Al-Qaida Ossama ben Laden, în mai 2011, în Pakistan.

Potrivit NBC News și CNN, comandantul Job W. Price aparținea unității 4 (dintre cele opt câte are Navy Seals), și nu unității 6, care l-a eliminat pe Ben Laden.