🚨 Un cutremur puternic de 7,6 pe scara Richter s-a produs în Japonia. A fost emisă avertizare de tsunami
Un cutremur puternic, cu magnitudinea preliminară de 7,2, a lovit astăzi largul prefecturii Aomori din Japonia, determinând emiterea unei avertizări de tsunami. Ulterior, magnitudinea a fost actualizată la 7.6.
Cutremurul a avut loc în largul coastei de nord și nord-est a Japoniei, în apropierea prefecturilor Aomori și Hokkaido. Agenția Meteorologică din Japonia (JMA) a emis o avertizare de tsunami pentru zonele de coastă din Hokkaido, Aomori și Iwate și a prognozat valuri de până la 3 metri înălțime. Cutremurul a înregistrat o intensitate de „upper 6” pe scara seismică japoneză (de la 1 la 7) în prefectura Aomori, indicând mișcări violente la sol.
Locuitorilor din zonele afectate li s-a recomandat să se îndepărteze rapid de coastă și de gurile de râu, deoarece valurile tsunami pot lovi în mod repetat.