Un elicopter militar al forței europene s-a prăbușit în Bosnia-Herțegovina. Patru persoane au murit
O tragedie aviatică a avut loc în Bosnia-Herțegovina, joi 29 octombrie, după ce un elicopter militar EUFOR al forței europene s-a prăbușit, cu 15 persoane la bord, în nord-estul țării în timpul unei „operațiuni de rutină”, potrivit publicației Federalna.ba. Patru persoane au decedat, în urma accidentului. Un martor a surprins aeronava cu doar câteva momente înainte impactului cu solul.
Accidentul a avut loc în jurul orei locale 16:00 (15:00 GMT), în satul Gorice, în apropiere de orașul Brčko. Inițial, purtătorul de cuvânt al Centrului de Sănătate din Brčko, Salih Ibrahimbegović, a transmis că trei persoane au decedat, iar 12 au fost transportate la spital. Ulterior, un al patrulea pasager a murit la la spitalul din Brčko.
Conform informațiilor confirmate de primarul din Brčko, persoanele implicate fac parte din contingentul italian al forțelor armate care servesc în cadrul EUFOR.
Toate persoanele rănite primesc îngrijiri medicale la spitalul din Brčko.
„EUFOR poate confirma că astăzi s-a produs un accident în timpul unei operaţiuni de rutină în zona Brcko, ducând la prăbuşirea uneia dintre aeronavele sale”, a precizat comandamentul EUFOR de la Sarajevo.
„EUFOR va desfăşura o anchetă completă şi amănunţită asupra acestui incident şi va furniza informaţii suplimentare de îndată ce faptele vor fi stabilite şi la momentul potrivit”, a subliniat organizaţia în comunicatul său.
Operaţiunea Althea, cunoscută oficial ca Forţa Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina (EUFOR), este o misiune militară care are scopul de a supraveghea implementarea militară a Acordului de la Dayton din 1995. EUFOR are desfăşuraţi câteva sute de militari în Bosnia şi Herţegovina.
FOTO/VIDEO: X @GOLDZEN3