Un eurodeputat maghiar este acuzat oficial că a spionat Europa, în favoarea Rusiei

Publicat: 18 05. 2014, 09:34
Actualizat: 01 02. 2019, 01:23

De asemenea, Vona a afirmat că va participa la întâlnirea de luni a Comisiei parlamentare pentru Securitate Națională și a subliniat că Jobbik va răspunde cu „plăcere” la toate întrebările apărute în cadrul anchetei.

Eurodeputatul Kovacs este acuzat de faptul că ar conspira împreună cu diplomați din Rusia, călătorind la Moscova lunar.

Ulterior, Biroul Procurorului-șef al Ungariei a anunțat că cerut președintelui Parlamentului European (PE) să ridice imunitatea parlamentară a lui Bela Kovacs, potrivit ziarului Magyar Nemzet.

Un purtător de cuvânt al Biroului, Geza Fazekas, a declarat pentru ziar, citând surse anonime, că Biroul pentru Protecția Constituției a întocmit un dosar pe numele deputatului european Bela Kovacs pentru spionarea instituțiilor europene.

La rândul său, Kovacs a subliniat că nu a fost „niciodată membru al serviciilor ungare sau străine de securitate”

„Nu am colaborat cu astfel de servicii”, a insistat eurodeputatul.