Un glonț de pușcă a fost trimis la ambasada Chinei din Japonia

Publicat: 28 09. 2012, 16:07
Actualizat: 26 03. 2019, 10:04
Ambasada Chinei la Tokyo a primit un glonț de pușcă prin poștă din partea unei persoane care s-a prezentat premierul Japoniei, au anunțat poliția și presa nipone vineri în plină criză diplomatică sino-japoneză, relatează AFP.

Un plic conținând un glonț de pușcă a sosit la ambasada chineză joi dimineață, a anunțat agenția de presă Jiji.

O purtătoare de cuvânt a premierului japonez, Yoshihiko Noda, a declarat pur și simplu pentru AFP că el nu a trimis acest glonț, fără să precizeze continuarea pe care serviciile sale ar putea s-o dea acestei întâmplări.

Potrivit Jiji, funcționari ai ambasadei chineze au remarcat că numele expeditorului înscris pe plicul care conținea un glonț era „Yoshihiko Noda”, înainte de a transmite obiectul poliției.

Nicio altă scrisoare nu a însoțit glonțul.

„Este adevărat că un plic conținând un obiect de tip «glonț» a fost trimis la ambasadă”, a răspuns un purtător de cuvânt al poliției pentru AFP. „Poliția investighează pentru a afla dacă este vorba despre un glonț în stare de funcțiune”.

Tensiunea între Japonia și China a escaladat brusc după naționalizarea niponă a unor insule în Marea Chinei de Est administrate de către Tokyo, dar revendicate cu insistență de către Beijing.