Un italian, militant propalestinian, a fost grav rănit de forțele de securitate israeliene

Publicat: 29 11. 2014, 08:27

Patrick Corsi, în vârstă de 30 de ani și membru al Mișcării pentru Solidaritate Internațională (MSI), a fost rănit în timpul unei manifestații, la Kafr Qaddum, împotriva exproprierilor efectuate de israelieni, potrivit unor surse palestiniene din domeniul securității.

Un comunicat al MSI a anunțat că un militant italian a fost „atins, la nivelul pieptului, de tiruri de gloanțe reale de calibrul 22” și se află în stare gravă, dar stabilă. Un manifestant palestinian a fost de asemenea atins de gloanțe la mână și la nivelul pieptului, potrivit MSI.

Patrick Corsi a fost spitalizat la Ramallah, a anunțat o sursă medicală palestiniană.

Potrivit unor martori, cetățeanul italian a fost atins de tiruri în timp ce filma manifestația.

Un purtător de cuvânt al armatei a descris manifestația ca o revoltă în cursul căreia aproximativ o sută de persoane au aruncat cu pietre și au incendiat anvelope.

În fața incapacității armatei de a dispersa mulțimea și „din cauza escaladării violențelor, militarii au tras câteva salve de mic calibru în direcția principalilor incitatori” ai acestor ciocniri, care erau „mascați”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Potrivit acestui reprezentant al armatei, într-un alt incident, polițiști israelieni „au tras gloanțe de mic calibru în picioarele a doi principali incitatori” ai ciocnirilor care au avut loc între poliție și aproximativ 150 de palestinieni la Qalandiya, punct de trecere între Ierusalim și Ramallah.