Un milion de euro recompensă pentru găsirea bijuteriilor de 100 de milioane furate la Cannes

Publicat: 06 08. 2013, 11:32
Actualizat: 11 12. 2013, 21:47

Llyod’s oferă un milion de euro recompensă celui care va permite găsirea bijuteriilor furate la Cannes, în sudul Franței, la 28 iunie, în urma unei spargeri și a căror valoare a fost estimată la peste 100 de milioane de euro, se arată într-un anunț trimis marți AFP.

Această ofertă de recompensă de un milion de euro „pro rata” oferită „primei persoane care va furniza informații ce vor permite găsirea mărfurilor, este supusă unor condiții”, precizează textul anunțului, fără a preciza care sunt aceste condiții.

Textul anunțului, ce va fi publicat miercuri în trei ziare din Franța, este însoțit de fotografia a patru bijuterii furate.

„Pesoanele care au informații utile pot contacta SW Associates : 06.10.95.05.64 (între 18.00 și 19.00) sau pot trimite un mesaj la adresa: reward1millionE@gmail.com„, adaugă textul.

La 28 iunie, potrivit unei surse apropiate anchetei, 72 de piese (inele, coliere de diamante, pandantive și alte bijuterii), între care „34 de excepție” au fost furat de un bărbat înarmat la expoziția „Extraordinary diamonds” a casei Leviev, companie specializată în diamante, care a avut loc la hotelul Carlton.

Piese de excepție, care valorează „mai multe milioane de dolari fiecare, erau asigurate, ceea ce nu este cazul pentru celelalte a căror valoare se apropie de „20.000-40.000 de euro” piesa, a precizat sursa citată.

Llyod’s nu a comunicat estimarea sa pentru bijuteriile furate.

După furtul de bijuterii de la Harry Winston în valoare de 85 de milioane de euro, în 2008, la Paris, Lloyd’s a oferit un milion de dolari (700.000 de euro) „primei persoane” care va permite găsirea bijuteriilor furate. Aproape 80 la sută dintre bijuteriile furate au fost găsite șase luni mai târziu, iar 26 de persoane au fost arestate, potrivit poliției, care a refuzat să precizeze dacă acest deznodământ a avut vreo legătură cu oferta de recompensă.