Un mort și cinci răniţi în urma unei altercații care a degenerat într-o luptă cu împușcături la metroul din New York

Publicat: 13 02. 2024, 08:45
Actualizat: 13 02. 2024, 08:59

Alertă la metroul din New York! O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite luni, după focuri de armă pe o platformă a metroului din New York, a anunţat poliţia. 

Focurile de armă au izbucnit într-un tren care circula spre nord, în timp ce două grupuri de adolescenţi se certau, au declarat oficiali ai Departamentului de Poliţie din New York în timpul unei conferinţe de presă în faţa staţiei unde au avut loc violenţele.

Primul foc de armă a fost tras în interiorul trenului, dar toate cele şase persoane împuşcate se aflau pe peronul din afara trenului când au fost lovite de gloanţe, a precizat poliţia.

Persoana decedată este un bărbat de 34 de ani, iar cei cinci răniţi sunt două femei şi alţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 71 de ani, au indicat ofiţerii de poliţie în timpul briefing de presă la poalele metroului aerian din cartierul newyorkez Bronx, cel mai defavorizat din oraş.

”Pentru cel care a tras – acum eşti cel mai căutat de poliţia din New York şi eşti căutat de cei mai buni detectivi din lume”, a declarat Tarik Sheppard, comisar adjunct de informaţii publice al poliţiei din New York.

La conferinţa de presă, oficialii poliţiei şi ai sistemului de transport în comun au subliniat că împuşcăturile au fost un act de violenţă rar întâlnit la metrou, încercând să atenueze temerile pe care le-ar putea avea pasagerii.

Datele arată că aproximativ 3,8 milioane de călătorii sunt efectuate pe reţeaua de metrou din New York într-o zi obişnuită din săptămână, iar Autoritatea Metropolitană de Transport a raportat 570 de atacuri criminale în tot anul 2023, scrie news.ro.

Sursa foto: Profimedia