Un politician eurosceptic promite retragerea țării sale din Uniunea Europeană: Trebuie să fim și noi ca Elveția

Publicat: 13 12. 2017, 22:50

Laura Huhtasaari, numită și „Marine Le Pen a Finlandei”, consideră că are șanse de a câștiga alegerile prezidențiale din luna ianuarie, datorită ieșirii partidului Adevărații Finlandezi din coaliția guvernamentală.

„Creșterea numărului partidelor europene care critică UE și imigrația se datorează unei politice rele și nedrepte. Finlanda are în zona euro doar rol de pierdere și de contribuabil. Nu ne dorim ca Finlanda să devină o provincie a Uniunii Europene”, a declarat Huhtasaari.

Formațiunea naționalistă Adevărații Finlandezi a devenit al doilea partid din Parlament în 2015, obținând 17.7% din voturi, însă susținerea publicului a scăzut din cauza alăturării coaliției guvernamentale. În luna iunie 2017 a fost înlăturat de la guvernare deoarece își aleseseră un lider condamnat deja pentru declarații rasiste.

Tot în luna iunie, Laura Huhtasaari a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al partidului Adevărații Finlandezi.

„Acest joc este brutal. Partidele mari vor să dispărem de pe harta politică. Nimeni nu este în politică să își caute prieteni”, a adăugat aceasta.

Formațiunea naționalistă se încadrează pe locul cinci din sondaje, cu un sprijin de 9%.