Un radar rus de avertizare în caz de atac cu rachetă a devenit operațional în Siberia

Publicat: 23 05. 2012, 13:00
Actualizat: 08 06. 2012, 16:47

Un radar rus de nouă generație, de tip Voronej-M, de avertizare în caz de atac cu rachetă, a intrat miercuri în serviciul operațional, la Irkuțk (Siberia), relatează RIA Novosti în pagina online.

„Radarul a devenit operațional la ora (locală) 10.15 (4.15, ora României)”, a anunțat Oleg Ostapenko, comandantul unei echipe de servanți din cadrul Comandamentului trupelor de apărare aerospațială a Rusiei. „Această stație radar unică are un mare potențial. Ea va permite îndeplinirea unor misiuni strategice, la ordinul comandantului suprem al armatei. Acest radar joacă un rol-cheie în sistemul rus de alertare (în caz de atac cu) rachete”, a subliniat Ostapenko în cadrul unei ceremonii.

Radarul utilizează undele metrice (de unde litera „M” din numele său) și controlează atacurile cu rachete venind dinspre est, potrivit colonelului Zolotușin, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Este vorba despre cel de al patrulea radar „prefabricat” de tip Voronej introdus în serviciu în Rusia, celelalte trei stații de acest tip fiind amplasate în apropiere de Sankt Petersburg, la Armavir (teritoriul Krasnodar) și în regiunea Kaliningrad (o enclavă între Lituania și Polonia). Radarul de la Sankt Petersburg este de tip Voronej-M, iar celelalte două se numesc Voronej-DM, utilizând undele decimetrice.

Termenul „radar prefabricat” indică faptul că uzina produce radarul sub formă de module prefabricate (23 de piese de echipamente), lucru ce permite o montare relativ rapidă (între 12 și 16 luni) a stației pe site-ul său amenajat. Radarele sovietice mai vechi se prezentau sub formă de clădiri mari din beton, în care se instalau elemente radiotehnice (până la 4.000 de unități de echipamente), în unele cazuri fiind necesari mai mult de cinci ani în vederea punerii în funcțiune a unei stații.

Ministerul rus al Apărării intenționează să înlocuiască, până în 2020, toate radarele datând din perioada sovietică cu aceste stații noi. „Alte radare «prefabricate» ar putea fi instalate în orașele Peciora, Barnaul și Eniseisk. Crearea unei rețele de noi radare va permite un control permanent asupra tuturor sectoarelor aflate în pericol de pe teritoriul rus”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.