Un regizor rus și doi jurnaliști, UCIȘI într-o ambuscadă în Republica Centrafricană. Aleksandr Rastorguev era un critic acerb al lui PUTIN

Publicat: 01 08. 2018, 13:43
Actualizat: 26 03. 2019, 00:49

Ministerul rus de Externe a confirmat decesele celor trei persoane, ale căror trupuri neînsuflețite au fost descoperite lângă orașul Sibut, situat la 188 de kilometri la nord de capitala Bangui.

Potrivit unor surse, cunoscutul regizor de documentare și cei doi jurnaliști realizau un film despre grupul Wagner, o firmă militară privată rusă, pentru o organizație media de investigație, fondată de fostul mogul aflat în exil Mihail Kodorkovsky.

Mercenarii ar fi derulat operațiuni militare clandestine în Siria și estul Ucrainei, la ordinele administrației de la Kremlin, lucru negat de autoritățile ruse.

Wagner ar fi asociat cu Evgheni Prigozhin, un apropiat al lui Vladimir Putin, potrivit CBS News.

Nu se cunosc circumstanțele în care au murit cei trei, dar primarul localității Sibut, Henri Depele, a declarat pentru Reuters că au fost prinși într-o ambuscadă.

Printre documentarele semnate de Rastorguev se numără „Srok/ The Term”, o cronică a mișcării de opoziție din Rusia.

Foto: Captură