Un român care a furat 3 euro în Italia a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare și plata unei amenzi de 200 de euro

Publicat: 05 05. 2012, 18:26
Actualizat: 05 05. 2012, 18:26

Un imigrant român care a furat trei euro dintr-un aparat de parcare, în Italia, a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare și la plata unei amenzi de 200 de euro, informează pagina online a agenției ANSA.

Românul furase trei euro, în urmă cu doi ani, dintr-un aparat pentru plata parcării din localitatea Forte dei Marmi, situată în apropierea orașului italian Florența.

Justiția italiană a decis condamnarea lui pentru furt calificat, pedeapsa fiind de șase luni de închisoare cu supendare și plata unei amenzi penale de 200 de euro.