Una dintre cele două membre încarcerate din trupa Pussy Riot a ieșit din greva foamei

Publicat: 02 06. 2013, 13:17
Actualizat: 26 06. 2013, 03:50

Maria Alehina, o membră a grupului contestatar Pussy Riot aflată în închisoare, a ieșit sâmbătă din greva foamei pe care o începuse în urmă cu 11 zile, a anunțat soțul celei de-a doua artiste încarcerate, citat de AFP.

„Maria mi-a spus că administrația penitenciarului a condus-o într-un tur al închisorii pentru a-i arăta că toate revendicările ei au fost satisfăcute (…) și a anunțat că a ieșit din greva foamei”, a declarat Piotr Verzilov, soțul colegei sale de trupă Nadeja Tolokonnikova.

El a precizat că a vorbit la telefon cu Maria Alehina puțin mai devreme în timpul aceleiași zile.

Maria Alehina l-a informat că a obținut o anumită ameliorare a condițiilor sale de detenție și de deplasare din închisoarea Berezniki din regiunea Ural unde ispășește o condamnare de doi ani.

Ea se plângea în special de faptul că de o lună, anumite zone de lucru și anumite construcții erau închise cu lacăt, împiedicând deținutele să iasă de acolo fără să fie însoțite de un angajat al închisorii. Lacătele au fost retrase.

Piotr Verzilov a spus că Maria Alehina, în vârstă de 24 de ani, se află în prezent în infirmeria închisorii.

„Este foarte slăbită, dar această victorie îi redă forțele de care are nevoie”, a spus Verzilov.

Tânăra femeie, mamă a unui copil de o vârstă foarte mică, a început pe 22 mai o grevă a foamei pentru a protesta față de decizia justiției ruse de a-i interzice prezența la audierea ocazionată de cererea ei de eliberare anticipată, care a fost în cele din urmă respinsă de autorități.

Tribunalul rus a subliniat faptul că Maria Alehina nu are remușcări pentru actele comise și că „nu are inițiativă în ceea ce privește sarcinile menajere”.

Cu puțin timp înainte de acea audiere, mai multe celebrități, printre care se numără cântăreții Paul McCartney și Peter Gabriel, au trimis autorităților ruse scrisori în care și-au exprimat sprijinul pentru Maria Alehina.

După respingerea cererii sale, Maria Alehina și-a continuat acțiunea de protest și a trimis o scrisoare Serviciului penitenciarelor în care și-a expus revendicările.

Piotr Verzilov a declarat sâmbătă pentru agenția de presă Interfax că avocata deținutei va face recurs la acea hotărâre judecătorească.

La sfârșitul lunii aprilie, Nadejda Tolokonnikova, cea de-a doua membră a trupei Pussy Riot aflată într-o închisoare din regiunea Mordovia, și-a văzut la rândul ei refuzată cererea de eliberare anticipată.

În februarie 2012, trei tinere femei din grupul Pussy Riot – Nadejda Tolokonnikova, Ekaterina Samuțevici și Maria Alehina – au urcat pe masa din altarul catedralei ortodoxe Hristos Mântuitorul din Moscova, pentru o „rugăciune punk”, în care au invocat-o pe Fecioara Maria, cerându-i să îl alunge de la putere pe Vladimir Putin.

Cele trei femei au fost condamnate, pe 17 august 2012, la doi ani de închisoare fiecare, pentru „huliganism” și „incitare la ură religioasă”.

Condamnarea pentru Tolokonnikova și Alehina a fost confirmată în apel pe 10 octombrie 2012, în timp ce Samuțevici a fost eliberată în urma acestui proces. Nadejda Tolokonnikova și Maria Alehina ispășesc în prezent o pedeapsă de doi ani de închisoare în Ural și în regiunea Mordovia.

Condamnarea celor trei membre ale grupului Pussy Riot i-a atras Guvernului rus numeroase critici din străinătate, dar și din Rusia, numeroase personalități considerând că pedeapsa este disproporționată în raport cu gravitatea faptelor comise.

Tinerele au avut susținerea unor cântărețe celebre precum Madonna și Yoko Ono, iar un documentar despre procesul lor a câștigat premiul special al juriului la Festivalul de film Sundance.