Una dintre cele mai vechi organizații teroriste din Europa își predă armele

Publicat: 08 04. 2017, 15:10

Grupul separatist basc Euskadi Ta Askatasuna (ETA), care luptă pentru existența unui stat independent al bascilor în nordul Spaniei și sud-vestul Franței, și-a predat sâmbătă arsenalul către autoritățile franceze. O listă cu opt locații unde se află armele și explozibilii au fost predate, documentele fiind scrise în limbile spaniolă, franceză și euskara, limba bascilor, conform The Guardian, care a avut acces la lista respectivă, publicația neavând acces la numele locațiilor, dar presupunând că toate se află pe teritoriul francez.

Poliția și mai mulți voluntari din organizații care promovează pacea au plecat către locurile indicate de ETA, pentru a ridica armamentul.

În ciuda acestui gest simbolic, nu se poate stabili dacă ETA este acum o organizație neînarmată, așa cum susține.

La ceremonia discretă care a avut loc la primăria din Bayonne, sud-vestul Franței, lista cu locațiile și armamentul a fost predată de Txetx Etcheverry, un activist de mediu basc francez, către arhiepiscopul italian Matteo Zuppi și preotul irlandez Harold Good. Lista a ajuns la un alt participant la ceremonie, Ram Manikkalingam, șeful comisiei internaționale care va verifica locațiile.

Locurile unde ETA își ține ascunse armele se află în Franța, ca și structura sa de comandă, deși cele mai multe dintre cele peste 800 de victime ale atacurilor ETA sunt în Spania.

ETA a început acțiunile violente împotriva dictaturii generalului Franco, în Spania, însă de atunci nu a reușit să obțină niciun compromis din partea guvernelor spaniole democratice, care și acum îi caută pe membrii grupării, pentru a-i aresta. Sunt peste 400 de membri ETA condamnați în Spania.

Deși organizația a fost decimată și a încheiat mai multe armistiții, acestea nu au fost respectate decât începând cu anii 2000, cel mai recent și care este încă în vigoare datând din 2010. 

Atentatele cu bombe și atacurile armate comise de ETA datează din 1961, ultimul atac având loc în 2011, când doi membri ETA au împușcat un polițist spaniol.