Ungaria a primit un mandat european de arestare pe numele CEO-ului MOL, dar nu în forma adecvată

Publicat: 04 10. 2013, 15:40
Actualizat: 01 02. 2019, 12:50

Ministerul ungar al Administrației Publice și Justiției a primit un mandat european de arestare pe numele lui Zsolt Hernadi, președinte-CEO al companiei ungare de petrol și gaze MOL, dar nu în forma adecvată, a anunțat ministerul pe pagina de facebook, relatează MTI.

Ministerul afirmă că așteaptă versiunea corectă a mandatului.

Un purtător de cuvânt al ministerului, Tibor Navracsics, a declarat vineri pentru MTI că mandatul trimis de croați nu era în „limba prevăzută”.

Mandatul trimis era în croată, dar ar fi trebuit să fie în ungară, engleză, germană sau franceză, a declarat Anna Isola.

Hernadi este suspectat că l-a mituit pe fostul premier croat Ivo Sanader pentru ca grupul ungar de petrol și gaze MOL să obțină drepturi de management în cadrul companiei petroliere croate INA, potrivit unor informații de presă.