Ungaria a trimis mii de militari și tancuri la frontiera cu Serbia

Publicat: 25 09. 2015, 11:16

Șeful Statului Major a declarat joi pentru postul M1 că militarii vor continua să construiască gradul de la frontiera dintre Croația și Ungaria și că „protecția va include mai multe elemente”.

Lucrările de construcție se încadrează în planificare, a adăugat el.

Benkko a subliniat că exercițiul militar „Acțiune Hotărâtă 2015” s-a desfășurat ca rezultat al crizei migrării.

Cu ajutorul exercițiului, armata s-a pregătit pentru sarcini în gestionarea presiunii migrației, iar reglementări în acest sens au fost aprobate de către Parlament, a adăugat el.

Aceste reglementări detaliază diverse sarcini prevăzute de lege. Astfel, militarii sunt abilitați, între altele, să verifice documente, să percheziționeze corporal persoane și să gestioneze mulțimi de oameni – însă reglementările cu privire la folosirea armamentului din dotare nu au fost modificate, a subliniat Benko.

Șeful Statului Major ungar a mai anunțat că 4.300 de militari au participat la exercițiu și că la frontieră vor fi mobilizați tot atâția militari.