Ungaria va secretiza pentru 30 de ani acordul nuclear încheiat cu Rusia

Publicat: 03 03. 2015, 17:08

Parlamentul de la Budapesta a aprobat cu 130 de voturi pentru și 62 împotrivă moțiunea care prevede clasificarea anumitor date din contractele privind modernizarea centralei nucleare Paks pentru o perioadă de 30 de ani, în loc de 15.

Ungaria va lua un împrumut de zece miliarde de euro de la Rusia pentru modernizarea singurei sale centrale nuclare, operațiune care va fi efectuată de compania rusă de stat Rosatom.

Clasificarea, criticată aspru de opoziție, vizează date tehnice și comerciale din contractele semnate de partenerii ruși și ungari, acordurile de implementare și datele care au stat la baza deciziilor din pregătirea acordului.

Partidul de guvernământ Fidesz a afirmat că modernizarea și extinderea centralei de la Paks va asigura securitatea energetică, va determina o scădere a prețurilor la electricitate și va spori competitivitatea Ungariei. Sporirea protecției anumitor informații legate de acest proiect servește interesele Ungariei și este conformă cu legea privind libertatea de informare, a precizat partidul premierului ungar, Viktor Orban.

Coaliția Democratică de opoziție a afirmat că următorul Guvern va trebui să desecretizeze datele. Un lider al formațiunii, Laszlo Varju, a declarat că este neclar dacă cei 30 de ani încep odată cu demararea proiectului sau după finalizarea contractului, ceea ce în realitate ar putea ajunge la „60 până la 100 de ani”.

Partidul Dialog pentru Ungaria (PM) a apreciat că Guvernul „vrea să legalizeze un jaf gigantic și să amâne posibilitatea de a fi prins”, secretizând datele pentru 30 de ani. Copreședintele formațiunii Timea Szabo a declarat că premierul și grupul Fidesz „nu vor putea evita să ajungă la închisoare”.

Gabor Fodor, din cadrul Partidului Liberal, a apreciat că secretizarea datelor este inacceptabilă și a adăugat că proiectul de extindere a centralei este inutil. În opinia sa, prin această decizie Guvernul a arătat că ceva nu este în regulă cu proiectul de investiții.