Unirea cu România, „Planul B” al Moldovei în fața Rusiei. Transnistria și Găgăuzia, principalele provocări într-un astfel de scenariu – Institutul Trecanni

Presiunile Rusiei asupra Republicii Moldova și războiul din Ucraina readuc în discuție un scenariu vechi: unirea cu România. Deși nu se află pe agenda oficială a Chișinăului sau Bucureștiului, opțiunea reapare în dezbaterea privind securitatea și integrarea europeană.

Republica Moldova se află într-una dintre cele mai complicate poziții geopolitice din Europa. Prinsă între România, stat membru al Uniunii Europene și NATO, și Ucraina, aflată în război cu Rusia, țara încearcă să-și consolideze securitatea și să accelereze integrarea europeană într-un moment în care presiunile Moscovei rămân puternice.

În acest context reapare periodic o întrebare cu o încărcătură istorică și politică uriașă: ar putea unirea Republicii Moldova cu România deveni, la un moment dat, o soluție de securitate?

Deocamdată, răspunsul instituțional este clar: unirea nu se află pe agenda oficială a niciunuia dintre cele două state, însă există declarații politice în acest sens. Obiectivul strategic asumat de Chișinău este aderarea la Uniunea Europeană.

Negocierile de aderare au fost deschise oficial în iunie 2024, iar procesul a avansat substanțial în 2026, odată cu deschiderea primelor clustere de negociere. Aderarea nu are însă o dată garantată și va depinde atât de reformele realizate de Republica Moldova, cât și de acordul tuturor statelor membre ale UE, scriu analiștii italieni de la Treccani.it.

Blocajul NATO

În privința NATO, situația este diferită. Republica Moldova este stat neutru din punct de vedere constituțional. Chișinăul cooperează cu Alianța Nord-Atlantică și încearcă să-și apropie instituțiile de standardele euroatlantice, însă aderarea la NATO nu reprezintă în prezent o politică oficială comparabilă cu obiectivul aderării la UE. NATO afirmă explicit că respectă neutralitatea constituțională a Republicii Moldova.

Miza securității rămâne însă uriașă.

Rusia păstrează trupe în regiunea separatistă transnistreană, iar perspectiva ca Moscova să încerce cândva să creeze o legătură teritorială între zonele ocupate din sudul Ucrainei și Transnistria a fost discutată în mod repetat de analiști și oficiali occidentali.

Un asemenea scenariu ar presupune însă o schimbare militară dramatică pe frontul din sudul Ucrainei, inclusiv în zonele Odesa și Mykolaiv. În prezent, Transnistria rămâne separată teritorial de zonele ocupate de Rusia.

Presiunea Rusiei readuce în discuție scenariul unirii cu România

Vulnerabilitatea Republicii Moldova nu este doar militară.

Autoritățile de la Chișinău și partenerii occidentali au documentat în ultimii ani campanii de influență, dezinformare, finanțare ilegală și tentative de cumpărare a voturilor asociate unor actori pro-ruși.

Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a afirmat că un centru operațional organizat la Moscova a coordonat acțiuni menite să compromită alegerile prezidențiale și referendumul privind integrarea europeană, folosind inclusiv finanțări ilegale, propagandă și rețele de dezinformare.

Investigații jurnalistice au arătat și implicarea unor membri ai clerului ortodox moldovean în rețele de influență favorabile Kremlinului. Reuters a relatat că preoți moldoveni au fost invitați în Rusia, unde unii au primit carduri bancare și sprijin financiar, fiind încurajați să promoveze mesaje anti-UE și favorabile Moscovei.

Un raport al mecanismului G7 pentru combaterea ingerințelor externe a constatat, de asemenea, că operațiuni informaționale aliniate statului rus au reprezentat majoritatea covârșitoare a conținutului de interferență externă identificat în perioada alegerilor parlamentare din Republica Moldova din 2025.

Aceste presiuni au făcut ca scenariul unirii cu România să continue să existe în discursul public, chiar dacă nu este o politică oficială.

Argumentul susținătorilor este simplu: o eventuală reunificare ar integra teritoriul Republicii Moldova într-un stat deja membru al UE și NATO și ar schimba radical arhitectura sa de securitate.

Realitatea juridică și politică ar fi însă mult mai complicată.

O asemenea decizie ar presupune voință democratică explicită, proceduri constituționale în ambele state, negocieri internaționale și soluții pentru statutul Transnistriei și al Găgăuziei.

În plus, sprijinul pentru unire diferă semnificativ între cele două maluri ale Prutului și fluctuează de la un sondaj la altul. Estimările vehiculate frecvent indică un sprijin mai ridicat în România decât în Republica Moldova, însă procentele nu trebuie prezentate ca valori fixe, deoarece depind puternic de institutul care realizează sondajul, formularea întrebării și momentul cercetării.

Un număr foarte mare de cetățeni moldoveni deține deja și cetățenia română, ceea ce a apropiat cele două societăți și a făcut ca sute de mii de persoane să beneficieze deja de drepturile unui cetățean al Uniunii Europene.

Această apropiere este dublată de legături lingvistice, culturale, istorice și economice foarte puternice.

Republica Moldova s-a unit cu România în 1918, după desprinderea Basarabiei de Imperiul Rus. Teritoriul a fost anexat ulterior de Uniunea Sovietică în 1940, în urma ultimatumului sovietic formulat în contextul pactului Ribbentrop-Molotov.

Astăzi însă, cadrul geopolitic și juridic este complet diferit, iar orice eventuală reunificare ar trebui să aibă la bază decizii democratice și constituționale contemporane.

Transnistria și Găgăuzia, cele mai dificile probleme ale unei eventuale uniri

Cel mai complicat obstacol ar fi Transnistria. Regiunea separatistă de la est de Nistru nu este controlată efectiv de autoritățile constituționale de la Chișinău, iar pe teritoriul său se află în continuare militari ruși.

În același timp, dependența economică a Transnistriei de piața europeană a crescut considerabil.

Datele Guvernului Republicii Moldova arată că în 2025 aproximativ 71% din exporturile companiilor din regiunea transnistreană au mers către piața Uniunii Europene, România, Polonia și Italia fiind printre principalele destinații.

Această realitate creează un paradox: din punct de vedere politic și militar, conducerea de la Tiraspol rămâne apropiată de Moscova, însă o parte importantă a economiei regiunii depinde de accesul la piața europeană.

Găgăuzia reprezintă o altă problemă sensibilă.

Legea din 1994 privind statutul special al autonomiei prevede că, în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent, populația Găgăuziei are dreptul la „autodeterminare externă”. Prevederea a fost declarată constituțională de Curtea Constituțională moldoveană.

Aceasta nu înseamnă automat că Găgăuzia ar deveni independentă în ziua unei eventuale uniri cu România, dar ar crea o problemă juridică și politică majoră care ar trebui soluționată.

În același timp, autonomia are o populație relativ redusă și un teritoriu format din zone care nu constituie un bloc geografic compact, ceea ce ar complica foarte mult funcționarea unui eventual stat găgăuz independent.

Realitatea din prezent

Pentru moment, drumul oficial al Republicii Moldova rămâne cel european. Chișinăul negociază aderarea la UE, își întărește cooperarea de securitate cu partenerii occidentali și încearcă să reducă vulnerabilitățile economice, energetice și informaționale față de Rusia.