Uniunea Europeană ia măsuri drastice pentru blocarea imigranților

Publicat: 23 01. 2016, 12:06

Comisia Europeană și Germania sunt pregătite să ofere asistență Macedoniei, stat nonmembru UE, pentru securizarea frontierei cu Grecia. Măsura riscă să izoleze Grecia, stat membru UE și al Spațiului Schengen, dar una din principalele rute de tranzit pentru extracomunitarii care vin din Orientul Mijlociu prin Turcia.

Manevra de izolare a Greciei intervine în contextul eforturilor de salvare a Spațiului Schengen, după ce asistența de trei miliarde de euro oferită Turciei pare să nu fi diminuat afluxul de imigranți. Vineri, cel puțin 43 de imigranți, inclusiv 17 copii, s-au înecat în timp ce încercau să traverseze Marea Egee pentru a ajunge în Grecia.

Noul plan ar bloca imigranții la frontiera nordică a Greciei, cu Bulgaria și Macedonia, notează FT.

Premierul grec, populistul Alexis Tsipras, a exprimat temeri că Grecia va deveni o „cutie neagră pentru refugiați”.

Planul a fost discutat deja de ambasadorii statelor UE, după ce premierul Sloveniei, Miroslav Cerar, a solicitat oferirea de „asistență europeană directă” Macedoniei pentru oprirea imigranților la frontiera elenă. „Toate țările trebuie să ofere asistență maximă autorităților macedonene pentru securizarea frontierei cu Grecia, prin trimiterea de agenți de poliție, prin furnizarea de echipamente și prin alte măsuri”, a propus Miroslav Cerar.

Planul propus de Guvernul de la Ljubljana are susținerea Berlinului și este luat în considerare de Donald Tusk, președintele Consiliului European.