Uraganul NATE lovește SUA. Evacuări în New Orleans, devastat de Katrina acum 12 ani

Publicat: 07 10. 2017, 20:57

Patru state din sudul SUA au declarat starea de urgență. Louisiana, Mississippi, Alabama și Florida (în anumite zone) au dat avertizări de uragan și ordin de evacuare a populației, scrie BBC. 

Nate este prevăzut a deveni un uragan de categoria 2 până în momentul în care atinge coasta americană, sâmbătă seara sau noaptea.

Vânturile acestuia ar putea cauza întreruperea ale alimentării cu energie electrică în anumite zone.

Vineri seara, Nate avea o viteză de 113 kilometri pe oră și se afla la aproximativ 805 km de sud-sud-estul râului Mississippi.