Val de revolte în China după ce o tânără ar fi fost lăsată să moară într-un centru de carantină Covid: „Fata din Ruzhou moare pe neașteptate”

Publicat: 21 10. 2022, 20:44
Sursa foto: Profimedia/ Caracter ilustrativ

Cazul unei fete de 16 ani care a murit într-un centru de carantină Covid, după ce medicii ar fi ignorat cererile familiei ei de a-i oferi asistență medicală, a provocat furie în China, oamenii fiind deja exasperați de măsurile de prevenție extrem de stricte, la aproape trei ani de la debutul pandemiei.

Un videoclip cu fata bolnavă, chinuindu-se să respire pe un pat supraetajat din centrul de carantină din Ruzhou, provincia Henan, s-a răspândit cu repeziciune pe rețelele de socializare chineze.

În imagini este surprinsă și o femeie care pretinde că este mătușa fetei și care spune că nepoata ei a murit după ce a avut febră mare, convulsii și vărsături. Potrivit acesteia, familia fetei a cerut ajutor medical, dar timp de mai multe zile niciun medic nu a mai fost văzut trecând pe acolo, iar la apelurile telefonice oficiale nu au primit niciun răspuns, scrie The Guardian.

Am cerut ajutor la 3 dimineața, inclusiv la linia telefonică a primarului și centrului pentru controlul și prevenirea bolilor, și nu răspuns nimeni. Vreau ca familia și prietenii mei să vadă acest videoclip și să-l răspândească, astfel încât să pot găsi ajutor și să caut dreptate. Vreau doar să știu care este motivul morții ei”, a afirmat femeia, potrivit adevărul.ro.

Există rapoarte conform cărora mii de oameni din Ruzhou au fost duși în carantină în ultimele săptămâni. Mătușa fetei a spus că șase membri ai familiei lor au fost plasați în carantină și că nepoata ei nu era bolnavă când a ajuns acolo.

Cazul nu a ajuns în presă, dar a provocat furie pe rețelele de socializare chineze

Potrivit sursei citate, decesul fetei de 16 ani nu pare să fi fost raportat în presa chineză miercuri după-amiază, dar totuși a provocat furie pe rețelele de socializare.

Investigați cu strictețe până la capăt, întreaga țară merită o explicație”, a scris o persoană pe Douyin, versiunea chineză a TikTok.

Sistemul este paralizat și nu există nimeni care să se ocupe de el”, a spus un internaut de pe Weibo. „Nu trebuie să permitem ca tragedia să se repete! A face această declarație nu înseamnă a crea panică, dar cetățenii sunt cu adevărat neputincioși și au nevoie de o mică speranță”, a comentat cineva, care a șters apoi postarea.

Peste 700.000 de persoane au vizualizat postări ce conțineau mai multe hashtag-uri, cel mai răspândit fiind „Fata din Ruzhou moare pe neașteptate”. Un hashtag intitulat „Fata din Ruzhou moare în carantină” a fost cenzurat miercuri și postările aferente nu mai erau vizibile.

Oamenii au semnalat în comentarii cenzurarea discuțiilor, unii speculând că acesta are loc pentru a evita „provocările” în timpul congresului.