„Vastă” operațiune a poliției italiene împotriva unei celule teroriste afiliate Al-Qaida

Publicat: 24 04. 2015, 12:48

Autoritățile italiene efectuau vineri dimineața raiduri în șapte provincii, vizând o „rețea teroristă islamistă” afiliată Al-Qaida, inclusiv la cartierul general al acesteia, pe Insula Sardinia, potrivit poliției, care a anunțat o operațiune „vastă”, prima de acest fel.

Cel puțin 18 persoane au fost arestate în șapte provincii italiene, până la ora locală 8.00 (9.00, oar României), au declarat oficiali din cadrul poliției citați de postul american NBC News.

Presupusa celulă își avea cartierul general pe Insula Sardinia și pregătea un atac în Pakistan, potrivit poliției.

Printre persoanele arestate s-ar afla și autori ai atacului terorist comis în Piața Meena din Peshawar, în 2009, soldat cu 100 de morți, potrivit NBC News.

Între acestea se află și persoane suspectate că au oferit susținere logistică lui Osama ben Laden, liderul rețelei teroriste Al-Qaida, ucis într-o operațiune a trupelor speciale americane în Pakistan, în 2011, a declarat Paolo Meloni, un purtător de cuvânt al poliției italiene, citat de CNN.

Alte persoane sunt suspectate de implicare în traficul cu imigranți ilegali, a adăugat Meloni, de la Poliția din Sassari, de pe Insula Sardinia, de unde este coordonată ancheta.

Majoritatea celor arestați sunt pakistanezi, a mai declarat oficialul italian.

Purtătorul a citat, între provinciile în care era în curs operațiunea, Frosinone, în centru, Macerata, în zona central-estestică, și Bergamo, în nord.

Potrivit portalului TheLocal.it, între suspecți se află presupuși organizatori ai atacului comis la o școală din Peshawar, în Pakistan, în care au fost uciși 132 de copii.

Membrii celulei îndemnau la jihad împotriva statelor occidentale și plănuiau o insurecție împotriva Guvernului pakistanez, potrivit portalului.