VENIT. Soluția salvatoare pentru fermieri în plină pandemie! Guvernul care oferă alimente în valoare de 3 miliarde de dolari

Publicat: 22 04. 2020, 10:30
Președintele ANPC asigură că nu există un risc de infectare cu coronavirus prin alimente

Un nou program federal adoptat de Guvernul american va permite anul acesta cumpărarea de alimente în valoare de 3 miliarde de dolari de la fermierii americani care și-au pierdut clienții din cauza restricțiilor cauzate de coronavirus. Acestea vor fi distribuite persoanelor care, din același motiv, se regăsesc într-o situație financiară dificilă.

„Fermierii aruncă produse proaspete, aruncă lapte, se vorbește despre eutanasierea anumitor animale de fermă”, a declarat Dave Tuckwiller, administratorul adjunct al Programului de achiziții de mărfuri al Departamentului Agriculturii din SUA, într-o conferință online în care a prezentat programul pentru liderii din industrie, scrie upi.com.

„Pe de altă parte, băncile de produse alimentare înregistrează o creștere de până la 50% a participării, dar și o reducere a donațiilor și o reducere a voluntarilor”, a mai explicat Dave Tuckwiller.

Acest program – care este o parte din noul Program pentru Asistență Alimentară în timpul pandemiei de coronavirus în valoare de 19 miliarde de dolari – va încerca să elimine acest decalaj, a punctat specialistul.

Ideea este ca distribuitorii să realizeze pachete cu mai multe tipuri de produse, produse lactate și de carne, pe care o bancă de alimente le poate oferi direct persoanelor aflate în nevoie, a mai explicat Dave Tuckwiller.

Doar produsele proaspete, produsele lactate, puiul și carnea de porc fierte sunt eligibile pentru program. Agenția va plăti producătorilor și distribuitorilor pentru alimente, însă companiile individuale urmează să decidă unde vor unde și cum vor fi livrate.

Agenția intenționează să înceapă să acorde contracte producătorilor și distribuitorilor în luna mai.

„În această perioadă de criză națională, președintele Trump și USDA stau alături de fermieri, agricultori și toți cetățenii pentru a ne asigura că cineva are grijă de ei”, a declarat secretarul agriculturii al SUA, Sonny Perdue, într-o declarație care anunța vineri noul program.

„Acest program nu va oferi doar ajutor imediat pentru fermierii și crescătorii noștri, ci va permite, de asemenea, achiziționarea și distribuirea produselor agricole colegilor noștri americani care au nevoie”, a spus Sonny Perdue.