Vicepremierul rus Dmitri Rogozin vrea să marcheze eliberarea Republicii Moldova de sub ocupația fascistă la TIRASPOL

Publicat: 11 08. 2014, 07:04

„Intenționez să vizitez Tirapolul pe 24 august pentru a participa la ceremonie. Îmi dau seama că va fi dificil să ajung acolo, din cauză că mă aștept să fiu înscris curând pe lista de sancțuni a Ucrainei. Este imposibil să zbor până acolo prin Ucraina, unde avionul ar putea fi obligat să aterizeze”, a declarat vicepremierul rus pentru Izvestia.

„Nici să ocolesc prin Bulgaria și România nu este ușor. Am să găsesc eu o cale”, a adăugat Rogozin.

„Am primit o propunere din partea (celuilalt) copreședinte al CIG Rusia-Republica Moldova să ne întâlnim și să discutăm despre relațiile comerciale din perspectiva sancțiunilor (occidentale)”, a spus Rogozin.

Vicepremierul rus este reprezentantul special al președintelui rus Vladimir Putin pentru regiunea separatistă moldoveană Transnistria.

Rogozin a efectuat o vizită în regiunea separatistă moldoveană, unde a asistat la ceremoniile oraganizate pe 9 mai pentru marcarea sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial.
Pe drumul de întoarcere la Moscova, pe 10 mai, avionul vicepremierului rus a fost percheziționat pe aeroportul din Chișinău de către serviciile moldovenești de securitate, care au confiscat mai multe cutii care conțin liste cu semnături în favoarea anexării Transnistriei de către Rusia.

Autoritățile moldovenești au afirmat că aceste cutii au fost confiscate pentru a fi „examinate”, denunțând acțiuni „contraproductive” și „declarații provocatoare la adresa (Republicii) Moldova” din partea lui Rogozin.

Bucureștiul a cerut Moscovei explicații cu privire la afirmațiile lui Rogozin, care s-a declarat pregătit să revină la bordul unui bombardier de tip Tupolev, după ce i-a fost interzis să survoleze teritoriul românesc.

Dmitri Rogozin, unul dintre oficialii ruși influenți sancționați de către Uniunea Europeană (UE) în contextul crizei ucrainene, este cunoscut pentru retorica sa antioccidentală.

„La solicitarea Statelor Unite, România și-a închis spațiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite să trec”, afirma vicepremierul rus într-un mesaj postat, la 10 mai, pe Twitter, din Transnistria. „Data viitoare voi zbura la bordul unui (bombardier strategic de tip) Tu-160”, scria Rogozin, subliniind că sancțiunile nu-l vor determina să-și anuleze viitoare vizite la Tiraspol, capitala regiunii separatiste moldovene Transnistria. De asemenea, într-o postare pe Facebook, el susținea că România i-a închis spațiul aerian în legătură cu „sancțiuni impuse de către Uniunea Europeană”.

Vicepremierul rus a acuzat probleme cu transportul și la venirea în regiunea separatistă moldoveană, pe 8 mai, unde a asistat la parada organizată de Ziua Victoriei asupra nazismului. El a anunțat, tot pe Twitter, că avionului său, care se îndrepta către Chișinău, nu i s-a permis să traverseze spațiul aerian al Ucrainei și că a fost nevoit să ocolească prin Bulgaria și România.