Vicepreședintele SUA, Joe Biden: „În acest moment, Ucraina se luptă pentru supraviețuire”

Publicat: 06 02. 2015, 17:13
Actualizat: 06 02. 2015, 18:14

După ce Secretarul de Stat american a criticat, la Kiev, agresiunea rusească în Ucraina, vicepreședintele SUA, Joe Biden, a mers, vineri, chiar mai departe, acuzând Rusia că a adus Ucraina în punctul în care „se luptă pentru supraviețuire”.

„Noi, SUA și Europa, trebuie să fim alături de Ucraina în aceste momente. Rusiei nu i se poate permite să redeseneze harta Europei”, a declarat Biden, după o întâlnire cu președintele Consiliului European, Donald Tusk. AFP interpretează declarațiile lui Biden ca făcând referire la controversatul subiect al livrării de arme ucrainenilor.

„În acest moment, Ucraina se luptă pentru supraviețuirea sa”, a avertizat Biden, care l-a criticat pe Vladimir Putin pentru nerespectarea acordurilor de pace: „Rusia continuă să escaladeze acest conflict trimițând mercenari și tancuri, precum și – ca să reiau un eufemism pe care îl folosim în SUA – ‘omuleți verzi’ fără însemne militare, de fapt niște trupe speciale foarte sofisticate”.

La rândul lui, Tusk, fostul premier polonez și actualul președinte al Consiliului European, a cerut comunității internaționale să continue să pună presiune pe Rusia, pe fondul agresiunii sale în Ucraina.

Vineri, Francois Hollande și Angela Merkel se duc la Moscova, pentru a-i prezenta lui Vladimir Putin un nou plan de pace. Cei doi lideri au ajuns joi la Kiev, pentru discuții cu autoritățile ucrainene. Tot la Kiev s-a aflat și Secretarul de Stat, John Kerry.