Victorie importantă. Forțele irakiene au recucerit orașul al-Baghdadi, care era controlat de gruparea Stat Islamic

Publicat: 07 03. 2015, 15:08

Forța militară care coordonează operațiunea Inherent Resolve împotriva grupării Stat Islamic a afirmat că trupele irakiene și luptătorii tribali au eliberat orașul din provincia Anbar și au redobândit controlul asupra secției de poliție și a trei poduri importante peste râul Eufrat. Podurile erau controlate de gruparea Stat Islamic din septembrie.

În perioada 26 februarie-6 martie, coaliția condusă de Statele Unite a lansat atacuri aeriene asupra a 26 de obiective, pentru a ajuta forțele irakiene să învingă militanții islamiști.

Forțele coaliției internaționale le-au furnizat de asemenea trupelor irakiene informații și date de supraveghere.

Luna trecută, generalul de armată care conduce eforturile de luptă în Irak și Siria s-a declarat încrezător că operațiunea irakiană, denumită „Răzbunarea Leului”, va avea succes.