VIDEO: Avionul de pasageri prăbușit în Iran a fost lovit de două rachete, potrivit imaginilor difuzate de cotidianul The New York Times

Publicat: 14 01. 2020, 22:33

„Cotidianul The New York Times a verificat imaginile surprinse de un sistem video de monitorizare care arată, pentru prima dată, că două rachete au lovit avionul care efectua Cursa 752 a companiei Ukraine International Airlines pe 8 ianuarie. Rachetele au fost lansate dintr-un punct situat la 13 kilometri de avion”, transmite publicația americană.

A doua rachetă a lovit avionul la 23 de secunde după impactul primei rachete. Avionul nu s-a prăbușit imediat. Piloții au încercat să revină pe aeroport, dar aeronava a explodat și s-a prăbușit în zona Khalaj Abad, situată în apropiere de Teheran. Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului de tip Boeing 737-800 care zbura de la Teheran spre Kiev au murit.

Autoritățile iraniene au recunoscut că avionul a fost doborât din greșeală. Zeci de persoane au fost arestate în cadrul investigației.

Președintele Iranului, Hassan Rouhani, a transmis marți că la originea tragediei se află acțiunile SUA. „Statele Unite au generat acest incident”, a declarat Hassan Rouhani, citat de agenția de presă Tasnim și de postul CBS.

Evaluarea Pentagonului este că atacul a fost accidental, în contextul în care artileria antiaeriană iraniană era activă de teama unei riposte a Statelor Unite la atacurile cu rachete asupra bazelor militare din Irak. Iranul atacase baze din Irak în care sunt staționați militari americani după ce armata SUA l-a asasinat la Bagdad pe generalul iranian Qassem Soleimani.